Grevă în justiție
Grevă în justiție
Politic Justiție Ultima Ora

CCR îi dă o LOVITURĂ dură lui Dragnea: va judeca sesizările la modificările Codului Penal abia în septembrie

Judecătorii Curții Constituționale vor dezbate pe 17 septembrie sesizările făcute de PNL, USR, PMP și ICCJ împotriva modificărilor aduse Codului Penal, au declarat surse din CCR.

”Pe 17 septembrie vom dezbate aceste sesizări pe care le-am primit împotriva modificărilor aduse Codului Penal”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul Curții Constituționale.

PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

„Sesizarea pe care o adresăm CCR va fi înregistrată astăzi, aşadar sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi apoi să se aplece la sesizarea noastră de neconstituţionalitate a demersului PSD-ALDE. Această sesizare este rodul muncii a PNL, USR şi PMP. Împreună am sesizat CCR. Ziua de ieri a fost o zi ruşinoasă”, a afirmat Ioan Cupşa în Parlament.

Deputatul PNL a susţinut că sunt peste 30 de articole notate în sesizarea depusă ca fiind neconstituţionale, printre care şi articolul privitor la abuzul în serviciu.

Și judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au anunțat, joi, că au sesizat Curtea Constituţională pe aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului Penal.

„Joi, 5 iulie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, a transmis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unui comunicat de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat modificările aduse Codului Penal în Parlament şi a anunţat că va contesta Codul Penal la Curtea Constituţională. El a mai spus că ”este pur și simplu inadmisibil” cum a tranformat PSD procedurile parlamentare.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abțineri, în calitate de for decizional, după ce marți inițiativa a trecut de Senat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.