
BOMBĂ. Mihai Fifor în dosarul armelor din Caraș-Severin. Și omul lui Ponta este în vizor. FOTO
Informaţii noi din dosarul permiselor port-armă eliberate ilegal în Caraş Severin. Numele fostului ministru de Interne, Mihai Fifor, şi cel al fostului lider judeţean PSD, Ioan Mocioalcă, apar în anchetă.
Cei doi social-democrați sunt menționați în discuții atașate dosarului penal în care mai mulți polițiști din Caraș Severin au fost reținuți, după ce unul dintre cei care ar fi beneficiat în mod ilegal de menținerea dreptului de port-armă ar fi invocat numele celor doi pentru a câștiga credibilitate în grupul infracțional, dar și pentru a pune presiune pe conducerea IPJ Caraș Severin.
Persoana respectivă, un social democrat care face parte din conducerea locală a PSD, era nemulțumită că picase examenul de prelungire a permisului după ce acesta a fost organizat ca la carte, spun procurorii DIICOT.
Aceasta, în condițiile în care șeful serviciului Arme era în concediu în momentul în care a fost organizat concursul, digi24.ro.



Comentarii