
Avertisment pentru Guvern și Parlament. ” Vă vedem. Rezistăm”. FOTO. VIDEO
Avertisment pentru Guvern și Parlament. ” Vă vedem. Rezistăm”. FOTO. VIDEO
Aproximativ o sută de persoane au marcat, joi, la Sibiu, împlinirea a o lună de la debutul protestului mut din faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD. Cel de-al 16-lea flashmob s-a derulat sub sloganul ”Vă vedem de fix o lună”, iar manifestanţii s-au ţinut de mâini pentru a transmite mesajul ”rezistăm, ÎMPREUNĂ, până la capăt”.
”În 11 ianuarie împlinim o lună de când am început protestele neobosite Vă vedem din Sibiu.
E adevărat, am crescut într-o lună de rău și ger cât alții în 10 de bine și călduț. N-am fi târât geamantane pe trotuar, n-am fi adus oglinzi și copii, nu ne-am fi apărat cu Constituția în mână, dacă alianța PSD-ALDE ar luat mâinile de pe Legile Justiției.Pentru aniversarea din 11 ianuarie, am ales o poză din prima zi de revoltă, când eram o mână de oameni aliniați în Piața Huet. Acum, datorită vouă, am reușit să creștem numărul și, aproape zilnic, să construim un zid uman vigilent, prezent în fața sediul PSD fără oboseală.Dacă și pentru tine Zona Liberă de Corupție înseamnă ceva, vino mâine la ora 12 în Piața Huet să celebrăm prin prezența noastră prima lună în care tăcerea ne-a unit! Coregrafie specială: ne ținem de mână pentru a arăta că rezistăm, ÎMPREUNĂ, până la capăt. Uniți!”, spun protestatarii.

VIDEO AICI : https://www.facebook.com/vavedemdinsibiu/videos/556797841340009/



Comentarii