Apel pentru dreptul pădurarilor de a folosi arme de vânătoare 1
Apel pentru dreptul pădurarilor de a folosi arme de vânătoare
Ultima Ora Politic Social

Apel pentru dreptul pădurarilor de a folosi arme de vânătoare

Doar în ultimele săptămâni, un pădurar a fost omorât la Pașcani (Iași), un altul a fost bătut la Borca (Neamț), un silvicultor a fost omorât la Strâmbu Băiuț (Maramureș) și un altul a fost bătut la Moldovița (Suceava). Una dintre cauzele acutizării atacurilor la adresa pădurarilor – și asupra căreia sindicatele silvicultorilor și direcțiile silvice au atras atenția în ultimul an – o reprezintă modificările de legislație ce i-au lăsat pe apărătorii pădurilor fără mijloace de autoprotecție.

Iulian Bulai, deputat USR de Neamț și vicepreședinte al USR, a solicitat azi premierului interimar Viorica Dăncilă promovarea de urgență a unei hotărâri a Guvernului de modificare a HG 11/2018 și a normelor metodologice privind regimul armelor și munițiilor, aprobate prin acest HG, în sensul extinderii excepției privind utilizarea armelor utilitare cu ţeavă lungă în activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor la direcțiile silvice, astfel încât astfel de arme să poată fi utilizate în apărarea pădurilor.

În plus, pentru județele unde în ultima vreme au avut loc atacuri ale contrabandiștilor de lemne, deputatul de Neamț solicită emiterea unor acte normativ-administrative care să permită organizarea de patrule mixte pentru paza pădurilor, formate din jandarmi și pădurari, sub forma unui program-pilot pentru Neamț, Suceava, Iași și Maramureș.

„HG-ul dat pe vremea interimatului ca premier al lui Mihai Fifor a lăsat pădurarii fără arme de vînătoare, pentru că a interzis folosirea de către persoanele juridice, inclusiv direcțiile silvice (dar cu excepția societăților specializate de pază), a armelor utilitare cu ţeavă lungă (arme de vânătoare, printre altele) în activităţi de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor. Care e logica pentru care un om oarecare de pe stradă poate să intre în pădure cu pușca de vînătoare, dar pădurarii trebuie să umble cu pistolul cu bile? De ce angajații firmelor private de pază au voie să poarte arme, dar la paza pădurilor nu e voie?”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul USR Iulian Bulai.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.