ALERTĂ. CORINA CREȚU MESAJ TĂIOS LA FINAL DE AN PENTRU DRAGNEA ȘI DĂNCILĂ. ”NU BANII SUNT TOTUL”
Comisarul european Corina Crețu a transmis un mesaj la final de an 2018 tuturor celor cu care a colaborat pe parcursul acestui an.
Omul care se ocupă de repartizarea banilor europeni le-a mulțumit acelora cu care a putut lucra în 2018 și i-a ”taxat” pe cei cu care a avut divergențe.
”În scurt timp vom intra în vacanță. Sigur, voi reveni pentru a vă ura toate cele bune de Sărbători.
Vreau să vă mulțumesc din suflet tuturor celor care urmăresc aceasta pagină, mai ales tuturor celor care m-au sprijinit și m-au încurajat în momente care nu au fost întotdeauna ușoare.
În ciuda unor răutăți și atacuri, închei acest an cu satisfacții profesionale mai mari ca oricând.
Consider că am facut maximum posibil, împreună cu echipa mea din Cabinet și serviciile din subordinea mea, DG Regio, să ajutăm Statele Membre, implicit și România, să folosească la maximum banii europeni nerambursabili, pentru proiecte de succes, care îmbunătățesc viața oamenilor.
Raportul de ieri al Comisiei Europene privind utilizarea Fondurilor structurale confirmă rezultatele muncii noastre, mai ales în privința fondurilor pe care le gestionez în mod direct: Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune.
Cel mai important succes pentru mine, în acest an, a fost propunerea privind bugetul european pentru perioada 2021-2027, unde, pentru prima oară, politica de coeziune are prevăzută cea mai mare anvelopă financiară: 373 miliarde de euro, pentru cele 27 state membre.
Am reușit să găsim indicatori de alocare a fondurilor politicii de coeziune prin care să nu lăsăm nici o regiune în urmă, iar peste 80% din aceast buget ar urma să sprijine regiunile cu cele mai mari nevoi. Astfel, dacă Parlamentul European și Consiliul vor vota formula propusă de Comisie, țări ca România, Bulgaria, Grecia, Italia și Spania vor avea alocări semnificativ mai mari față de perioada 2014-2020.
Dar banii nu sunt totul! Proiectele de calitate, capacitatea administrativă, colaborarea între instituțiile din fiecare țară, reducerea birocrației, coordonarea, voința politică – toate acestea sunt esențiale. Din păcate, vor exista țări care vor pierde fonduri la final de an, dar situația exactă o vom cunoaște abia la finalul lunii ianuarie.
Un alt aspect de care sunt mândră este cel al solidarității în caz de dezastre naturale – fie că vorbim de cutremurul din Italia, de incendiile din Portugalia sau Grecia, am fost prezentă acolo unde autoritățile naționale m-au invitat și am ajutat cu tot ce am putut, în limitele Regulamentului Fondului de Solidaritate. Sper ca acesta să devină mai flexibil pentru viitoarea perioadă de programare.
De asemenea, am vizitat aproape toate țările Uniunii Europene, pentru a vedea la fața locului proiecte realizate cu fonduri europene, care au creat locuri de muncă, au crescut competitivitatea economică și au îmbunătățit viața oamenilor.
Pentru mine, până la urmă, acesta e scopul final: o viață mai bună pentru cetățenii europeni.
2018 a fost un an plin de provocări. Vă sunt recunoscătoare tuturor celor care ați fost mereu alături de mine: familiei, Președintelui Comisiei Europene, colegilor Comisari, colegilor din DG Regio și din Cabinet, din Parlamentul European, de la Comitetul Regiunilor, autorităților naționale și locale din cele mai multe state membre și, nu în ultimul rând, Dvs, prietenilor mei, cărora vă mulțumesc încă o dată și vă trimit gândurile mele cele mai bune”, spune Crețu.
Pentru milioane de români care trăiesc dincolo de granițele țării, în diaspora, păstrarea limbii materne reprezintă una dintre cele mai importante legături…
O nouă criză financiară amenință funcționarea sistemului judiciar din România. Statul datorează avocaților 21,5 milioane de lei. Ministerul Justiției a acumulat datorii…
Comentarii