Grevă națională în Belgia. Toate zborurile au fost anulate, jumătate din trenuri nu circulă 1
Externe

Grevă națională în Belgia. Toate zborurile au fost anulate, jumătate din trenuri nu circulă

Toate zborurile din şi spre Belgia au fost anulate pentru o zi din cauza unei greve generale, a anunţat autoritatea pentru controlul traficului aerian, scrie BBC, conform news.ro.

Zborurile sunt anulate pentru 24 de ore, începând cu ora 22:00 marţi.

O grevă naţională a fost organizată de trei sindicate importante.

Agenţia de trafic aerian Skeyes a informat: „Cu şase ore înainte de începerea grevei naţionale, compania nu are destule informaţii cu privire la nivelul staff-ului în timpul acţiunii industriale care va începe în această seară”.

Mai multe companii aeriene şi-au anulat sau reprogramat zborurile din timp. De asemenea, greva va afecta parţial şi zborurile care trec prin spaţiul aerian al Belgiei pentru că Skeyes este responsabilă de tot traficul până la altitudinea de 7.500 de metri.

Dincolo de această altitudine, zborurile sunt coordonate cu ajutorul organizaţiei europene Eurocontrol, care a anunţat că va publica „rute alternative pentru a se putea evita spaţiul aerian belgian”.

Zborurile militare şi guvernamentale nu vor fi afectate.

Greva generală, organizată de cele trei sindicate majore din Belgia, vine în urma unor neînţelegeri cu guvernul privind creşterea salariilor, care este limitată la 0,8% pentru următorii doi ani.

Sindicatele cer o mărire a salariilor, alocaţiilor şi a pensiilor pentru a se ajunge la un nivel de trai „rezonabil”, precum şi găsirea unui echilibru între timpul liber şi locul de muncă.

De asemenea, va fi afectat şi transportul public, doar jumătate dintre trenuri funcţionând, conform operatorului feroviar SNCB.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.