În martie 2018 se anunța că România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană: 7%. Foarte bine! În același timp, se anunța că 38,8% din populația țării noastre, dintre care 51% copii, se află în risc de excluziune social, adică este săracă lipită pământului. Un pământ numit România. Sub noi, la capitolul sărăcie se află doar Bulgaria, cu un procent al populației în risc de excluziune social de 40,4%. Cum este posibil ca cel mai sărac popor, sau unul din cele mai sărace, să aibă cea mai mare creștere economică? Unde este această creștere economică?
Plecând de la faptul că Produsul Intern Brut (PIB) se calculează prin însumarea salariilor, profiturilor şi taxelor, economistul Ilie Şerbănescu, fost ministru în guvernul Ciorbea, adică de dreapta, ne-a făcut demonstraţia că în acest moment trăim vremuri economice asemănătoare cu cele ale lui Ceauşescu…
Singura speranţă: creştere pe termen lung
”În comunism creşterea economică a României a fost cea mai mare din toate timpurile, dar oamenii nu o simţeau, erau săraci. Asta pentru că era un tip de creştere economică în care proprietarul unităţii economice, care atunci era statul, lua tot, iar muncitorii luau foarte puţin. După 1990 nivelul de trai a crescut, dar în ultimii 10 ani ponderea salariilor din PIB a scăzut din nou, de la 45%, la 31%, ceea ce este catastrofal. Ca atare, creşterea economică de acum are la bază creşterea majoră a profiturilor. Altfel spus, suntem din nou în situaţia creşterii economice de pe vremea comunistă, în care proprietarul unității economice, acum preponderent străin, ia tot”, ne-a explicat Ilie Şerbănescu.
Cu toate acestea, concluzia economistului este că singurul mod în care bunăstarea poate pătrunde şi în ţara noastră este, teoretic, să avem creştere economică susţinută pe termen lung şi răbdare, tot pe termen lung.
