
Racheta Sea Venom/ANL a MBDA a încheiat cu succes prima campanie de calificare
MBDA a efectuat cu succes primul test de calificare pentru racheta anti-navă Sea Venom/ANL în poligonul de testare rachete al DGA (Direcția Generală pentru a Armament din cadrul guvernului francez) din Ile Du Levant, în data de 20 februarie 2020, aceasta fiind o etapă importantă a programului de cooperare anglo-francez.
Racheta a fost lansată dintr-un elicopter Dauphin, de la o altitudine de eliberare aproape de limita inferioară și a atins viteza de croazieră zburând razant la suprafața apei. În ultima faza a testului, echipajul elicopterului a folosit imaginile transmise în direct prin capul de căutare cu infraroșu pentru a ghida cu succes racheta, manual, către țintă. Apoi, racheta a urmărit punctul indicat până la atingerea țintei cu o precizie foarte mare.
Acest test s-a bazat pe două trageri anterioare, când racheta a fost testată la capacitate maximă. Tragerile anterioare au demonstrat eficiența sistemului de detectare și dirijare, cu funcțiile lock on after launch (LOAL) și lock on before launch (LOBL). De asemenea, au confirmat zborul razant la suprafața apei și capacitatea de ghidare autonomă folosind imagini furnizate de capul de căutare cu infraroșu.
Sea Venom/ANL este o rachetă anti-navă construită special pentru elicopterele folosite de forțele navale franceze și britanice și este potrivită pentru o gamă largă de platforme. Va ținti, în siguranță, nave ostile aflate printre obiective civile, chiar și în zone de litoral congestionate, și va distruge un spectru larg de ținte, inclusiv ambarcațiuni rapide care navighează printre nave mai mari – în larg sau în port – precum și ținte aflate pe uscat în zona de coastă.
Éric Béranger, CEO MBDA, a declarat: „Sea Venom/ANL este primul program de cooperare anglo-francez care a beneficiat din plin de centrele noastre de excelență, create în urma unui acord inter-guvernamental ratificat de parlamentele ambelor țări în 2016. MBDA depune toate eforturile pentru implementarea cu succes a programului Sea Venom/ANL, pentru că ne-am dat seama că trebuie să fie un exemplu despre cum cooperarea strânsă dintre Marea Britanie și Franța aduce beneficii comune în domeniul apărării, dezvoltând capabilitățile militare ale celor două națiuni și reducând, în același timp, costurile.”
Marina Regală Britanică va folosi Sea Venom/ANL pe AW159 Wildcat, înlocuind Sea Skua, în timp ce Forțele Navale ale Franței vor instala racheta pe viitorul aparat HIL – Hélicoptère Interarmées Léger.
Marea Britanie și Franța dezvoltă împreună Sea Venom/ANL în cadrul unui program lansat la summitul Lancaster House, în 2010. A jucat un rol cheie în crearea centrelor comune de excelență în tehnologii de rachete, fiind primul program care a beneficiat de ele. Aceste centre au fost înființate ca parte a industriei de apărare anglo-franceze în cadrul ințiativei ”One Complex Weapons” – un program care aduce beneficii importante pentru ambele țări.
MBDA este singurul grup european capabil să proiecteze și să producă rachete și sisteme de rachete care corespund în totalitate nevoilor operaționale curente și viitoare ale celor trei forțe armate (terestră, navală și aeriană). Cu o prezenţă importantă în cinci ţări europene şi în SUA, MBDA a obţinut în 2018 venituri de 3,2 miliarde de euro cu un registru de comenzi de 17,4 miliarde de euro. În total, grupul oferă 45 de sisteme de rachete și contramăsuri operaţionale deja şi peste 15 alte tipuri aflate în curs de dezvoltare. MBDA este deținut împreună de Airbus (37,5%), BAE Systems (37,5%) și Leonardo (25%).



Comentarii