Simona Halep și-a aflat adversara de la Australian Open. Meci greu pentru româncă
Organizatorii de la Australian Open au realizat joi tragerea la sorți pentru tabloul principal. România are trei reprezentante, Simona Halep, Irina Begu…
Organizatorii de la Australian Open au realizat joi tragerea la sorți pentru tabloul principal. România are trei reprezentante, Simona Halep, Irina Begu…
Circa 1.300 de angajați ai CFR care se ocupă cu lucrările de mentenanță au intrat joi dimineață în grevă, Programul a aproximativ…
Trei câini au fost găsiți împușcați pe un câmp de lângă comuna Cornu Luncii, județul Suceava, după o partidă de vânătoare. Incidentul…
Polițiștii efectuează, joi, 8 percheziții în București, într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi furat pește…
Patru copii, cu vârste între patru luni şi şase ani, au murit după ce un incendiu a cuprins, miercuri seară, o locuinţă…
Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în județul Vrancea, la…
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că, în perioada următoare, va fi ”o rafală întreagă de asumări și…
Guvernul va decide, joi, reverirea la alegerea primarilor în două tururi și prorogarea majorării alocațiilor pentru copii, Până acum nu a fost…
Meteorologii au emis, joi, mai multe atenționări cod galben de tip nowcasting care semnalează ceață, chiciură și polei în București și în…
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-2, de Arina Sabalenka,…