
INCENDIAR. Rareș Bogdan anunță că demisionează din PNL dacă Tăriceanu va redeveni membru al partidului. VIDEO
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că, în perioada următoare, va fi ”o rafală întreagă de asumări și ordonanțe de urgență”, dar că premierul Ludovic Orban va fi cel care va anunța calendarul acestora.
”PNL a ales prin Consiliul Național al partidului drept candidat de premier pe președintele partidului ca premier al României, acum și pe viitor. El este acum la acest istoric al PNL alegerea noastră. Orice altceva sunt speculații. Nici Raluca Turcan, nici Dan Motreanu, nici Robert Sighartău, nici Rareș Bogdan, nu sunt discutate.
În momentul în care intră pe o ușă Călin Popescu Tăriceanu în PNL, Rareș Bogdan iese pe cealaltă ușă.
Timp de trei ani de zile acest om a torpilat statul de drept. Trei ani de zile a distrus imaginea României alături de Liviu Dragnea. Trei ani de zile a pus pumnul în gura presei libere. Eu nu uit aceste lucruri.
Eu și Ludovic Orban nu suntem candidați. Deși suntem cei mai bine plasați, Ludovic este premierul României și nu își dorește să fie primar al Bucureștiului. Eu sunt liderul delegației române din Parlamentul European și nu îmi doresc. Cred sincer că drumul meu este altul.
Eu sunt pas cu pas. Iau exemplul președintelui. Pas cu pas. Să nu sărim etape. Sunt un om extrem de tânăr. Sunt astăzi prim-vicepreședintele unui partid de 40%. De ce să mă grăbesc? Pot să stau aici foarte bine și să-mi ajut țara, că am cu ce. Dar nu primar, repet. Nu mă mai măsurați, nu candidez.
Despre traseiștii primiți în PNL: traseismul este o boală și trebuie să îi spunem stop. (…) Ludovic Orban gândește politic foarte corect, încercând să se consolideze parlamentar pentru a nu fi nevoit să negocieze la două zile cu toate grupările, partidulețele. De asta ne dorim anticipate”, a spus Rareș Bogdan.
Preşedintele ALDE consideră că mişcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor, subliniind că în cei 30 de ani de la reînfiinţarea PNL a făcut totul ca să nu trădeze ideile liberale.
” Mişcarea liberală din România poate fi consolidată în viitor. Azi, liberalismul nu mai e reprezentat doar de un partid. Azi, pe această scenă a apărut şi ALDE. La 30 de ani de la reînfiinţare urez „La mulţi ani” Partidului Naţional Liberal şi tuturor liberalilor!”, a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.



Comentarii