
Veste ȘOC pentru Veștea! Oamenii lui Grindeanu nu-l vor șef la Guvern
Premierul desemnat Adrian Veștea riscă să primească o nouă lovitură înaintea votului de învestire din Parlament.
După ce UDMR, PNL, USR și SOS România au anunțat că nu vor susține noul Executiv,condus de Veștea apar semne de întrebare chiar și în interiorul PSD, partidul care ar trebui să reprezinte principalul său sprijin politic.
Potrivit unor surse politice citate de Digi24, șase parlamentari PSD nu sunt dispuși să voteze Guvernul. Informația apare într-un moment extrem de delicat, în condițiile în care premierul desemnat are nevoie de fiecare vot pentru a putea obține majoritatea necesară în Parlament.
Nemulțumiri în PSD
Sursele citate susțin că în PSD există nemulțumiri legate atât de conducerea partidului, cât și de modul în care a fost comunicată susținerea pentru lideului liberal.
O parte dintre parlamentarii social-democrați ar fi deranjați de deciziile luate în ultimele zile și de lipsa unor consultări mai ample înainte de asumarea sprijinului politic.

Citește și ULTIMA ORĂ! Diana Șoșoacă îi închide ușa lui Adrian Veștea. Anunță că votează împotriva Guvernului
Matematica parlamentară devine tot mai complicată
Situația este cu atât mai dificilă cu cât UDMR a anunțat că nu va susține Guvernul Veștea, iar PNL, USR și SOS România și-au exprimat deja opoziția. În aceste condiții, orice pierdere de voturi din PSD poate afecta decisiv șansele Cabinetului de a trece de Parlament.
Lista miniștrilor încă nu a fost depusă
Până la această oră, Adrian Veștea nu a prezentat oficial Parlamentului lista miniștrilor și programul de guvernare. Premierul desemnat a declarat însă că intenționează să continue programul de guvernare stabilit anterior în cadrul coaliției și aplicat de Guvernul Bolojan.
Surse politice susțin că PSD și-a convocat parlamentarii pentru joi, când Adrian Veștea este așteptat să prezinte oficial lista Cabinetului și programul de guvernare, într-o ședință care se anunță decisivă pentru viitorul Executivului.


