ULTIMA ORĂ! Diana Șoșoacă îi închide ușa lui Adrian Veștea. Anunță că votează împotriva Guvernului

Lovitură pentru premierul desemnat Adrian Veștea. Grupul parlamentar SOS România, al Dianei Șoșoacă a anunțat oficial că nu va susține învestirea noului Guvern și că toți deputații formațiunii vor vota împotriva Cabinetului propus de acesta.

Anunțul a fost făcut miercuri de liderul grupului SOS România din Camera Deputaților, Simona Macovei Ilie, care a precizat că cei 15 deputați ai Dianei Șoșoacă vor participa la ședința Parlamentului, dar vor vota împotriva Guvernului Veștea.

SOS: Desemnarea lui Veștea nu a respectat procedura democratică

Potrivit reprezentanților SOS România, principalul motiv al refuzului este modul în care a fost desemnat Adrian Veștea pentru funcția de premier.

„Noi, cei 15 deputați ai grupului SOS, am decis să nu susținem guvernul Veștea, în principal datorită faptului că nu s-a respectat procedura democratică privind desemnarea premierului. Noi credem că ar fi trebuit să se organizeze noi consultări cu partidele, la Cotroceni Noi credem că ar fi trebuit să se organizeze noi consultări cu partidele, la Cotroceni”, a declarat Simona Macovei Ilie, explicând că formațiunea nu consideră legitimă actuala procedură de desemnare.

Citește și Cutremur în PNL! Cătălin Predoiu demisionează din conducerea partidului în plină criză politică
Deputata Dianei Șoșoacă, Simona Macovei
Deputata Dianei Șoșoacă, Simona Macovei

Critici și pentru lipsa listei de miniștri

S.O.S România, al cărei președinte este Diana Șoșoacă reclamă și faptul că nu a fost prezentată o formulă clară de guvernare.

Reprezentanții partidului susțin că nu au fost contactați de echipa lui Adrian Veștea și critică lipsa unei liste definitive de miniștri și a unui program de guvernare asumat public. În aceste condiții, partidul anunță că își va menține poziția până la votul final din Parlament.

Probleme tot mai mari pentru Guvernul Veștea

Decizia SOS România vine după ce și alte formațiuni parlamentare au anunțat că nu susțin Cabinetul Veștea. UDMR a decis deja să nu voteze Guvernul, iar PNL și USR și-au exprimat la rândul lor opoziția față de actuala formulă guvernamentală.

În aceste condiții, șansele premierului desemnat de a obține cele 233 de voturi necesare pentru învestire devin tot mai reduse, iar negocierile politice intră într-o fază decisivă.