Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului - dreputurile fundamentale sunt cel mai de preț
Ultima Ora Social

Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului – dreputurile fundamentale sunt cel mai de preț

Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului – dreputurile fundamentale sunt cel mai de preț

Deputatul nemțean Ciprian-Constantin Șerban a transmis, prin declarația susținută miercuri, 7 noiembrie, un mesaj de celebrare a Zilei Internaționale împotriva Fascismului și Antisemitismului, care va fi marcată în curând.  Social-democratul a arătat următoarele:

,,De Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului, 9 noiembrie, trebuie să nu uităm că istoria ne-a învățat că garantarea drepturilor fundamentale este cel mai de preț lucru. Astăzi trăim cu toții într-o lume mai bună pentru că drepturile noastre fundamentale, la liberă exprimare, la viață, apărare, egalitate etc. sunt garantate printr-o serie de tratate internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele anexate la care România a aderat. Discriminarea pe considerente sociale, religioase, politice, sau de altă natură, așa cum a dovedit-o istoria, este de neconceput și trebuie să rămână de domeniul trecutului“.

Ciprian-Constantin Șerban a menționat în continuare:,,Un moment trist al istoriei umanității a fost cu siguranță acum 80 ani, la data de 9 noiembrie 1938, în așa numita ,,die Kristallnacht“ („Noaptea de cristal”) când au avut loc măsuri represive, de neconceput, împotriva evreilor de pe teritoriul Germaniei. Acțiunile au cuprins distrugerea de sinagogi, agresarea fizică și verbala a evreilor, dar cel mai regretabil a fost faptul că numeroși membri ai comunităților evreiești au fost maltratați, uciși sau deportați în lagărele de concentrare de  Dachau, Auschwitz, Buchenwald. Antisemitismul este o formă de intoleranță etnică și religioasă față de comunitățile evreiești. Astfel de atitudini au avut la bază rațiuni artificiale cum ar fi dezacordul anumitor popoare față de ascensiunea socială și economică a evreilor, care, după anul 1840, printr-o educație solidă au avut acces la funcții înalte, atrăgând astfel invidia diverselor comunități sociale și religioase. Asemenea prejudecăți care au dus la izolarea și oprimarea evreilor sunt regretabile și trebuie condamnate cu fermitate. Vocile internaționale vor transmite și anul acesta, pe 9 noiembrie, odată cu Ziua Internațională împotriva Fascismului și Antisemitismului, același mesaj clar că istoria a fost martora multor nedreptăți, iar comemorarea celor care au pierit în contextul diverselor nedreptăți, așa cum au fost acțiunile antisemite, și iertarea, sunt cele mai întemeiate acțiuni pe trebuie să le facem cu toții. Pentru că atitudinea față de acest subiect ar trebui să fie de aici înainte și pentru totdeauna următoarea: așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată!“

Ciprian-Constantin Șerban a conchis: ,,Așa cum ne spune clar și fără echivoc tema din cadrul ceremoniei memoriale a Holocaustului organizată de Departamentul pentru Informații Publice al Organizației Națiunilor Unite, din 27 ianuarie 2018: ,,Rememorarea și educarea Holocaustului: răspunderea noastră comună”. Cu toții avem o răspundere, dacă nu față de trecut cu siguranță față de viitor, de a veghea asupra drepturilor fundamentale și de a nu comite nedreptăți sociale care să afecteze direct sau indirect anumite comunități sau minorități. Ziua de 9 noiembrie ne amintește de asemenea de un moment politic nefast din istoria Europei: fascismul, care nu a făcut altceva decât să distrugă destine și să încetinească progresul omenirii. Noi, europenii, suntem datori să comemorăm victimele antisemitismului și fascismului și să facem tot ce ne stă în putință pentru a promova toleranța în societate și în lume, respectarea drepturilor fundamentale, cooperarea inter-etnică și respectul reciproc pentru că acestea sunt mijloacele stabilității și armoniei universale“.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.