Scandal imens: Documente false în Parlamentul European. Este vorba despre un român. A încasat fraudulos 50.000 de euro
Ultima Ora Justiție Politic

Scandal imens: Documente false în Parlamentul European. Este vorba despre un român. A încasat fraudulos 50.000 de euro

Fostul europarlamentar Petru Luhan a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat că a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a încasat 50 de mii de euro pentru transport.

DNA l-a trimis în judecată pe fostul europarlamentar PDL, Petru Luhan, în prezent membru PNL, sub acuzația că între 2010 și 2012 a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport, obținând astfel peste 50 de mii de euro. Potrivit unui comunicat DNA, Luhan a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, inculpatul Luhan Petru Constantin, în calitatea menționată mai sus, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cererile respective, inculpatul a atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care

– s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion,– s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spune comunicatul DNA.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.