O judecătoare din Arad a alerat 112 pentru că a găsit o bombă
O judecătoare din Arad a alerat 112 pentru că a găsit o bombă
Ultima Ora Justiție

CCR a mai salvat un corupt de pușcărie. A scos probele de la dosar

Sorin-Petre Dimitriu, care a demisionat din funcția de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), a scăpat de închisoarea cu executare după ce instanța a anulat mai multe înregistrări ale SRI din dosarul sau în baza deciziei CCR. Dimitriu a scăpat doar cu 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

CCR a mai salvat un corupt de pușcărie. A scos probele de la dosar 1

Sorin-Petre Dimitriu a fost condamnat, marți, pentru o infracțiune de abuz în serviciu și săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale UE, fiind achitat pentru alte infracțiuni de abuz în serviciu și folosirea influenței sau autorității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În plus, el a fost obligat să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Inițial, la instanța de fond – Tribunalul București – Sorin Dimitriu primise 4 ani și o luna de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel București a dispus o condamnare cu suspendare, judecătorii înlăturând mai multe probe din dosar – interceptări ale unor convorbiri telefonice purtate de inculpați, în baza unei decizii a CCR din 2018, care se referă la legalitatea interceptărilor realizare de SRI în dosarele penale.

„În baza art. 102 alin. 2 și 3 Cod procedura penală cu referire la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului constată nulitatea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate la dată de 13.12.2011 între D.G. și D.S.P., la dată de 15.12.2011 între M.D.G. și D.S.P., la dată de 27.12.2011 între D.G. și M., la dată de 06.01.2012 între D.G. și R.I., între D.G. și M., la dată de 06.01.2012 între M.D.G și D.S.P., la dată de 06.01.2012 între D.G. și D.S.P. (filele 143 – 152 vol. V dosar urmărire penală), a proceselor verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice aflate la filele 153 – 172 și la filele 174 – 210 vol. V dosar urmărire penală, în condițiile punerii în executare a autorizațiilor de interceptare de către alte organe decât cele abilitate de legea în vigoare la dată îndeplinirii respectivelor acte procedurale. Dispune excluderea din materialul probator a probelor constatate că fiind nelegale, în sensul celor statuate prin decizia nr. 22/2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177/26.02.2018”, se arată în decizia instanței, citată de Agerpres.

În același dosar, Laurentia Vasilescu (director economic în cadrul CCIB) a fost condamnată la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, în timp ce Gabriela Dumitriu (consilieră lui Sorin Dimitriu) și Gabriel-Dan Mihuț (director general în cadrul CCIB) au fost achitați.

De asemenea, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a fost obligată să plătească o amendă penală de 50.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Judecătorii au lăsat nesoluționate acțiunile civile promovate în cauza de părțile civile (foști angajați de la CCIB, cărora li s-au reținut pe nedrept sume din drepturile salariale și apoi au fost concediați în mod discreționar).

Conform DNA, membrii din conducerea CCIB au conceput, organizat și pus în aplicare un mecanism care presupunea, pe de o parte, accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru diferite proiecte, iar, pe de altă parte, „spolierea” angajaților CCIB de o mare parte din veniturile salariale obținute din activitatea prestată în cadrul proiectelor, prin simularea unei așa-zise „sponsorizări” către instituția angajatoare, sumele astfel rezultate fiind cheltuite „după bunul plac” de către conducerea CCIB. În final, banii astfel obținuți ajungeau la președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov.

DNA precizează că faptele care au făcut obiectul cercetărilor au fost săvârșite în perioada 2010 – 2012, în contextul derulării, la CCIB, a unor proiecte finanțate din bugetul Fondului Social European în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

”Astfel, s-a procedat la cooptarea, în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene contractate de către CCIB, în calitate de beneficiar, a angajaților Camerei, prin semnarea de acte adiționale la contractele individuale de muncă. Angajații urmau să deruleze activitatea curentă în cadrul Camerei pentru care primeau salariu și, în plus față de această, urmau să presteze diferite activități în cadrul proiectelor derulate de Camera, pentru care primeau remunerație în funcție de bugetul fiecărui proiect, sume provenind din fonduri europene. Din totalul de 58 de angajați ai instituției, 48 de angajați desfășurau activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene”, susțîn procurorii DNA.

Potrivit acestora, conducerea CCIB a pus în aplicare o formă mascată de a obține bani provenind din implementarea proiectelor europene prin intermediul angajaților, prin determinarea acestora să semneze niște contracte tip „sponsorizare”.

„Prin urmare, fiecare dintre angajații implicați în implementarea proiectelor trebuia să semneze lunar, la primirea drepturilor salariale, un contract de sponsorizare, conform căruia între 30% și 70% din veniturile salariale, inclusiv cele provenite din fonduri europene, erau transferate, cu titlu de ‘sponsorizare’, către CCIB”, precizează DNA.

În acest fel, folosindu-se de autoritatea funcției, Sorin-Petre Dimitriu, Gabriel-Dan Mihuț, cu ajutorul Gabrielei Dumitriu, au pus angajații CCIB în față faptului împlinit și anume acela de a semna contracte de sponsorizare la primirea salariului în numerar, ceea ce nu reprezenta în vreun fel exprimarea voinței libere a acestora.

În realitate, angajații primeau doar diferența dintre suma menționată în statele de salarii și cea menționată în contractele de sponsorizare și o chitanță cu suma reținută.

„În plus, autoritatea inculpaților prin prisma funcțiilor deținute s-a manifestat prin inducerea, în rândul angajaților, a ideii că participa la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene doar persoanele care se supun dispoziției de a li se reține bani din salariu sub formă sponsorizării, iar cei care refuză vor suportă consecință desfacerii contractului de muncă”, arată DNA.

DNA mai preciza că trei angajați, părți vătămate în dosar, au solicitat direct inculpaților Gabriela Dumitriu, Sorin-Petre Dimitriu și Gabriel-Dan Mihuț, plata sumei ce reprezintă drepturile salariale corespunzătoare muncii prestate, fără rețineri pentru sponsorizare.

Într-o prima faza, celor trei angajați le-au fost reduse orele de lucru în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, ulterior fiind excluși din grilă de personal pe proiecte și, la scurt timp, concediați în mod discreționar. Demersurile pentru concedierea abuzivă a părților vătămate au fost efectuate de Sorin-Petre Dimitriu și Dan Gabriel Mihuț.

„În perioada septembrie 2010 – martie 2012, CCIB a încasat sponsorizări în valoare de 4.015.334 lei din care 43.373 lei de la persoane juridice și 3.970.741 lei de la persoane fizice, în principal angajați. Banii astfel obținuți erau folosiți de inculpații Dimitriu Sorin-Petre și Mihuț Gabriel-Dan nu pentru sponsorizări, ci pentru patrimoniul CCIB, asupra căruia dețineau controlul”, spun procurorii.

Aceștia mai arată că, deși teoretic sumele respective ar fi trebuit să fie destinate unor acte de sponsorizare pentru activități culturale, artistice sau sportive, Sorin Dimitriu plătea sume considerabile din salariile angajaților către președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov, prin intermediul unui presupus contract de asistență juridică cu un onorariu exorbitant.

„În acest fel, o suma egală cu salariile a aproape 50 de angajați în decurs de o luna era pusă la dispoziția lui Mihail Vlasov, fără o justificare pertinentă din punct de vedere juridic și economic, în condițiile în care CCIB avea un departament juridic. Astfel, în luna decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajați a fost de 209.065 lei, iar din această suma 110.000 lei au fost depuși într-un cont bancar cu explicația ‘încasări diverse’. Din acest cont, în dată de 16.12.2010 a fost virată suma de 107.492,50 lei către Cabinetul de avocat Mihail M. Vlasov”, mai spunea DNA.

În plus, pentru două proiecte finanțate din fonduri europene, CCIB a prezentat declarații false, în baza cărora a obținut finanțările. Astfel, la dată de iulie 2009, pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/48675 – „Formarea profesională în vederea obținerii calificărilor de electrician în construcții și electrician de întreținere și reparații ELECTRIFORM”, în cuantum de 1.709.475 lei, Sorin Dimitriu a semnat și a depus „declarația de eligibilitate”, act care nu atestă situația financiară reală a instituției, în sensul că înregistra datorii la bugetul de stat și, în lipsa căreia, proiectul nu s-ar fi calificat în etapă următoare.

„La semnarea contractului de finanțare pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/53934 – ‘Calificarea și orientarea profesională a angajaților din industria panificației’, în cuantum de 1.480.002 lei, inculpata Vasilescu Laurentia, cu intenție, nu a respectat obligația contractuală de a se abține în situația în care CCIB înregistra datorii către bugetul de stat, condiție eliminatorie în etapă de contractare. Practic, inculpata a ascuns datoriile în suma de 1.010.397 lei pe care instituția le avea către bugetul de stat, pentru că evidențierea acestora ar fi dus la neacordarea finanțării”, explicau anchetatorii.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.