Vinerea Mare (Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii crestinatati pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii.
Zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfă nesangeroasa a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seară acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.
În mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maică Domnului) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiază zilei de sâmbătă. În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului.
Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.
Acestei zile i se spune și Vinerea Seacă, pentru că batranele posteau post negru, iar seară, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserica.
După cântărea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este așezat pe masă din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și jelesc morții. La sfârșitul slujbei, era obiceiul că preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac.
Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, că să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casă de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grindă de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.
În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în acesta zi vor fi sănătoși tot anul.
Femeile nu umplu borș în acesta zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu coș, că să nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supără pe Sfânta Vineri; afumă casă cu tamaie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru că ganganiile și dihaniile să nu se apropie de casă și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserica.
Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Așa rămâne ea în conștiința românilor contemporani.
