Ultima Ora Justiție Social

Video. A fost prins criminalul care a atacat 5 persoane. “O icoană de argint mi-a dat o forţă inumană”

Ionel Boldea, bărbatul care ieri a ucis un om şi a rănit alţi cinci, în localităţile Făget şi Temereşti, judeţul Timiş, a fost prins de poliţişti, în această noapte.

Criminalul a fost prins la un filtru al poliției, în localitatea Bichigi, în apropiere de casa sa. Se afla la volanul unui autoturism pe care se pare că l-ar fi furat și le-a spus oamenilor legii că mergea acasă să facă un duș, informează observator.tv.

Ionel Boldea le-a spus poliţiştilor a spus că a făcut totul din cauza unei icoane de argint, care l-a scos afară din casă la șase dimineața. Tot icoana i-ar fi dat și putere să spargă capul unei femei cu piciorul.

De ce ai făcut nebuniile astea?

Din cauza… unei icoane. De la o doamnă. Din cauza unei icoane dintr-o cameră.

Unde ai stat ascuns? Unde ai stat până acum?

Într-un pom. O icoană de argint m-a scos afară din casă şi m-a făcut să fac unele lucruri, să am o forţă… inumană! Am dat cu piciorul, am spart capul unei femei.

Primele victime ale tânărului au fost doi soți atacați în Făget. Bărbatul și-a pierdut viața, iar femeia este în stare critică la secția ATI a Spitalului Județean din Timișoara.

Criminalul a plecat apoi spre localitatea învecinată, Temerești, unde a atacat o bătrână, apoi doi soți. După ce a încercat să spargă ușa de la intrarea unui bar, Ionel Boldea a mers la casa unor cunoștințe, de unde a furat o mașină și l-a lovit pe proprietar cu ea.

Polițiștii care l-au ajuns din urmă au tras trei focuri de armă în urmărirea lui, dar nu au reușit să îl prindă. Tânărul a abandonat autoturismul ulterior, după ce a pierdut controlul volanului și a ieșit cu el de pe drum. A reușit apoi să evite capturarea timp de câteva ore bune.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.