
Victorie pentru CSA Steaua București. Handbaliștii roș-albaștrii s-au califiat în turul al doilea preliminar al Cupei EHF
Victorie pentru CSA Steaua București. Handbaliștii roș-albaștrii s-au califiat în turul al doilea preliminar al Cupei EHF
CSA Steaua Bucureşti s-a calificat, duminică, în turul al doilea preliminar al Cupei EHF la handbal masculin, după ce a învins formaţia croată GRK Varazdin 1930 cu scorul de 29-25 (14-11), în Sala Concordia din Chiajna, în manşa secundă a primului tur preliminar.
CSA Steaua câştigase şi în prima manşă, cu scorul de 26-25.
Pentru echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă au marcat Ionuţ Georgescu 11 goluri, Marius Stavrositu 4 goluri, Alin Roşu 3, Stefan Vujic 3, Javier Humet Gaminde 2, Krsto Milosevic 2, Martin Johannson 2, Marin Vegar 1, Octavian Bizău 1.
În turul al doilea preliminar, ”roş-albaştrii” vor juca împotriva echipei israeliene Maccabi Srugo Rishon Lezion, primul meci fiind programat pe teren propriu, pe 6-7 octombrie, iar revanşa în Israel, pe 13 sau 14 octombrie.



Comentarii