
Valer Dorneanu îi atrage atenția lui Klaus Iohannis. ”Toți au obligația să respecte deciziile Curții Constituționale”
Valer Dorneanu îi atrage atenția lui Klaus Iohannis. ”Toți au obligația să respecte deciziile Curții Constituționale”
Valer Dorneanu președinle CCR a postat pe site-ul instituţiei un comunicat de presă cu „precizări ale preşedintelui Curţii Constituţionale” referitoare la unele declaraţii potrivit cărora decizia Curţii privind revocarea şefei DNA este neconstituţională şi prin care „se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei”.
Astfel, Valer Doneanu spune că, potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pe viitor. „Din acest text rezultă cu prisosinţă că obligaţia respectării întocmai a deciziilor Curţii Constituţionale este generală, vizând toate autorităţile publice, toate instituţiile publice, toţi cetăţenii şi întreaga societate”, susţine Dorneanu.
Valer Dorneanu se referă şi la judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, afirmând că o prezumtivă schimbare a statutului acestuia ar putea avea consecinţe doar pe viitor şi nu ar afecta decizii deja pronunţate.
„Domnia sa a fost numit de Preşedintele României (atunci, domnul Traian Băsescu), în temeiul art.142 alin.(3) din Constituţie şi al art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcţie în perioada 16.09.2008 – 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speţă), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare şi se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate. O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecinţe decât pe viitor şi n-ar afecta deciziile pronunţate anterior de Curte. De altfel, ceea ce este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că aceştia ştiau şi atunci despre condiţiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data şi nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea. Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curţii Constituţionale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menţionez că aceasta priveşte o lege de modificare şi completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nepromulgată şi declarată neconstituţională şi care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanţe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu”, mai susţine preşedintele CCR.
De asemenea, Valer Dorneanu comentează şi informaţiile privind presupusa sa incompatibilitate ca urmare a faptului că ginerele său ar fi un „general penal“.
„În ceea ce priveşte aşa-zisa incompatibilitate a preşedintelui Curţii Constituţionale ca urmare a faptului că ginerele său ar fi un „general penal“ din ministerul de interne, menţionez că fiica mea este căsătorită de 25 de ani, dar nici eu, nici ea nu ştiam că soţul ei este general la Interne, fiind convinşi amândoi că ginerele meu este inginer tipograf. Stimaţi ”scriitori”, nici eu şi nici fiica mea nu-l cunoaştem pe domnul general. Menţionez, de asemenea, că nici înaltul funcţionar din aparatul Camerei Deputaţilor (declarat şi acesta, în subsidiar, ca ”ginere” al meu), nu deţine această calitate, fiind, la rândul său, căsătorit de mulţi ani”, spune Valer Dorneanu.



Comentarii