
Usain Bolt a SEMNAT! Vezi în ce echipă de fotbal o să joace
Cel mai rapid atlet din lume avea o dorinţă arzătoare: să joace fotbal la un club profesionist.
Acum „Fulgerul” îşi va arăta calităţile pe teren, după ce pe pista de atletism a fost cel mai bun din lume, având recorduri la 100 şi 200 de metri, dar şi numeroase titluri olimpice.
Luni, Usain Bolt a alertat fanii: „Tocmai am semnat cu o echipă de fotbal. Marţi, la ora 8,00 GMT, veţi afla numele ei”. Şi s-a ţinut de cuvânt. Bolt va juca pentru sud-africanii de la Mamelodi Sundowns, echipă aflată în fruntea primei divizii, scrie Prsport.
Deşi e prieten cu Sir Alex Ferguson şi un suporter al celor de la Manchester United, fostul mare atlet nu a mai ajuns să dea probe pentru „diavoli”, aşa cum se discutase în trecut. A tratat şi cu nemţii de la Dortumund, dar totul a rămas la acelaşi nivel.



Comentarii