Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film face anunțul trist: Mihai Constantinescu a plecat în stele 1
Ultima Ora Social

Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film face anunțul trist: Mihai Constantinescu a plecat în stele

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, a anunţat Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România pe Facebook. „Astăzi a plecat în stele Mihai Constantinescu! Dumnezeu să-i lumineze drumul. Melodiile din copilăria unora dintre noi vor rămâne „dovada” existenţei lui pe această lume! Drum lin, Mihai ne vom gândi cu bucurie şi preţurie la tine. Dumnezeu să-l ierte!”, este mesajul UARF.

Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București, România – d. 27 septembrie 2019, București, România) a fost un cântăreț român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpușa».

Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu. În anul 1999 editează în format single «Iubiți și câinii vagabonzi» În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, în SUA și în câteva state din V.Europei. În 2002, luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.