Incendiu puternic la o hală cu autoturisme în Vrancea. Cel puțin 9 vehicule au fost făcute scrum
Incendiu puternic în Constanța la un depozit de materiale de construcție
Ultima Ora Social

Un bărbat a fost găsit FĂRĂ SUFLARE pe un câmp după ce a dat foc la vegetația uscată

Un bărbat a fost găsit FĂRĂ SUFLARE pe un câmp după ce a dat foc la vegetația uscată

Un bărbat de 71 de ani, din comuna Bărăşti, a fost găsit decedat pe un câmp din localitate, unde pompierii au intervenit marţi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Bărbatul prezenta arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului şi a fost găsit în zona în care se manifesta incendiul de vegetaţie uscată.

Două echipaje de pompieri de la Scorniceşti, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, au intervenit marţi după-amiaza pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe un câmp din satul Lăzăreşti, comuna Bărăşti.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe aproximativ un hectar de vegetaţie uscată. Proprietarul terenului, în vârstă de 71 de ani, din comuna Bărăşti, a fost găsit în zona în care se manifesta incendiul, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Potrivit unor surse, bărbatul decedat ar fi declanşat incendiul pe respectivul teren pentru a-l curăţa de vegetaţia uscată.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.