Vești bune pentru cadrele didactice
Vești bune pentru cadrele didactice
Ultima Ora Social

ULUITOR. Sute de dascăli titulari DEMISIONEAZĂ  în fiecare an

ULUITOR. Sute de dascăli titulari DEMISIONEAZĂ  în fiecare an

Aproximativ 500 de profesori titulari demisionează în fiecare an școlar din sistemul de învățământ preuniversitar, conform datelor centralizate de la inspectoratele școlare de Ministerul Educației. Cu toate că situația s-a îmbunătățit, în ultimii ani, numărul dascălilor care aleg să renunțe la carieră didactică după ce au absolvit o facultate de profil și au reușit să promoveze examenul de titularizare în învățământ este în continuare îngrijorător.

Potrivit datelor Ministerului Educației Naționale (MEN), în anul școlar 2017–2018 (10 septembrie 2017 – 31 august 2018) au părăsit sistemul de învățământ preuniversitar, prin demisie, 424 de cadre didactice cu statut de titular. în același an școlar erau înregistrate peste 209.000 cadre didactice titulare, conform romanialibera.ro.
Capitală ocupă poziția de lider în clasamentul demisiilor din învățământ, cu 39 de dascăli care au renunțat la carieră didactică. Pe locul al doilea se clasează, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare către MEN, județul Cluj, cu 35 de profesori titulari care și-au dat demisia. în top se mai regăsesc județele Mureș, cu 31 de titulari care au renunțat la carieră în învățământ, Brașov (24 de demisii înregistrate), Timiș (23) și Iași (22). Că zona geografică, Ardealul a pierdut cei mai mulți profesori titulari în învățământul preuniversitar.
În anul școlar 2016–2017, aproximativ 550 de profesori titulari și-au dat demisia din învățământ.
Conform Ministerului Educației, în acest an, procentul de promovare la examenul de titularizare, după soluționarea contestațiilor, este de 49,71%. Numărul mediilor de 10 a fost de 124. Anul trecut procentul a fost de 47,63%.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, organizat în acest an, s-au prezentat 24.070 de candidați. 2.531 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 61 au fost eliminați, dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 de participanți pentru lipsa documentelor de identitate.
Pentru a promova examenul de titularizare, candidații trebuie să obțînă minimum notă 7, dar acest lucru nu le asigura și postul. Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidații trebuie să obțînă minimum notă 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
În ciuda acestor eforturi depuse, numărul cel mai mare al demisiilor se înregistrează în rândul celor deveniți recent titulari în învățământ.
Unul dintre principalele motive pentru care învățământul românesc rămâne în continuare neatractiv rămâne nivelul scăzut al salariilor.
Teoretic, după Sănătate, în Educație au fost înregistrate cele mai mari creșteri salariale din sistemul bugetar anul acesta. în realitate însă, dascălii aflați la început de carieră consideră în continuare că au un venit scăzut.
Un profesor debutant cu studii superioare de lungă durata are un salariu de baza de 2.045 lei, în timp ce unul cu studii superioare de scurtă durata are 1.915 lei.
Un învățător sau educator debutant, care are doar studii liceale, primește un venit brut de 1.849 lei.
Mai exact, un profesor cu studii superioare de lungă durata (4-5 ani sau Bologna plus masterat) primește un salariu brut de 2.045 lei, adică 1.467 lei net.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.