Un pacient a decedat după ce a fost operat de un medic voluntar. S-a deschis anchetă
Ultima Ora Sănătate

ULUITOR. România a efectuat 5 transplante de cord în acest an. Ungaria a făcut 60

ULUITOR. România a efectuat 5 transplante de cord în acest an. Ungaria a făcut 60

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a anunţat joi, efectuarea celui de-al cincilea transplant de cord din România, număr pe care îl consideră insuficient raportat la populaţia ţării, în condiţiile în care Ungaria a efectuat 60 de transplanturi de la începutul anului.

„Am efectuat un nou transplant cardiac. (…) Cordul a fost prelevat de la Spitalul Judeţean Baia Mare, a fost vorba despre un donator aflat în moarte cerebrală, în urma unui traumatism cranio-cerebral, un tânăr în vârstă de 21 de ani. A fost prelevat cordul, rinichii, plămânii şi ficatul care au luat drumul celorlalte centre implicate în activitatea de transplant din România. Cordul a venit cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Receptorul este un tânăr de 36 de ani, din Piatra Neamţ, pacient aflat în evidenţa noastră, de aproximativ un an pe lista de aşteptare cu un diagnostic care nu îi permitea supravieţuirea pentru mult timp”, a declarat Horaţiu Suciu.

Pacientul este, potrivit medicului, un tânăr cu insuficienţă cardiacă în stadiu ireductibil, neresponsabil la tratament medicamentos, decompensat şi aflat la limita resurselor biologice.

„Din fericire a venit acest transplant, acest cord, ca o salvare pentru el şi ne bucurăm că am efectuat în acest an al cincilea transplant din Târgu Mureş şi, bineînţeles, din România. (…) Un centru e foarte puţin pentru o ţară atât de mare. Ungaria are o creştere foarte mare în acest an, acolo este un singur centru de transplant, la Budapesta, dar au efectuat în acest an 60 de transplanturi cardiace. Noi l-am făcut pe al cincilea, ei au făcut 60”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Potrivit doctorului, faptul că Ungaria a ajuns la efectuarea de 60 de transplanturi de cord în acest an nu este întâmplător, întrucât în această ţară există o politică în acest sens, dar şi susţinere financiară. Medicul precizează că aceste lucruri sunt, în România, foarte greu de făcut.

În privinţa stării pacientului, dr. Suciu a spus că echipa care a efectuat transplantul este foarte mulţumită de evoluţia clinică a sa, care este la terapie intensivă, este deja extubat şi are o stare bună.

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul  IUBCvT Târgu Mureş a ţinut să îşi exprime aprecierea faţă de gestul familiei pacientului donator, care a fost de acord cu prelevarea de organe.

„Doresc să subliniez aprecierea noastră, a celor care suntem implicaţi în activitatea de transplant, aprecierea noastră pentru gestul nobil al familiilor care sunt într-o astfel de situaţie de a pierde pe cineva drag şi au tăria, care nu e ceva uşor, să doneze pentru a salva alte vieţi. Sperăm că acest lucru să fie încă un impuls pentru activitatea de transplant, pentru donare, pentru acceptarea donării, pentru că, chiar dacă ne bucurăm cu astfel de ocazii, din păcate sunt intervenţii care se fac în număr prea mic în România. Activitatea de donare este foarte slabă cantitativ şi la o populaţie ca România aceste intervenţii ar trebui să fie mult mai multe, pentru că sunt foarte mulţi pacienţii care sunt dependenţi de primirea unui organ”, a susţinut dr. Horaţiu Suciu.

Acesta a precizat că la Târgu Mureş există, din punct de vedere tehnic, capacitatea de a face un transplant pe săptămână, însă cel mai mare număr de transplanturi din istoria centrului a avut loc în anul 2016, când s-au făcut 11 intervenţii.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.