Uluitor. Armele atacatorilor din Noua Zeelendă, inscripționate cu numele unui domnitor român
Ultima Ora Externe

Uluitor. Armele atacatorilor din Noua Zeelendă, inscripționate cu numele unui domnitor român

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, a anunţat premierul Jacinda Ardern într-o conferinţă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Teroriștii își trecuseră pe arme numele unor conducători celebri în istoria creștinismului, din perioada în care se luptau cu otomanii. Pe una dintre arme apare și numele domnitorului român Șerban Cantacuzino.

Uluitor. Armele atacatorilor din Noua Zeelendă, inscripționate cu numele unui domnitor român 3

Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 29 octombrie S.N. 8 noiembrie 1688) a fost domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino.

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni. După moarte a fost succedat în domnie de Constantin Brâncoveanu.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.