O persoană aflată în arestul poliției a decedat. S-a deschis dosar de moarte suspectă
Un profesor român, închis în China de 5 ani, cere ajutorul statului. Autoritățile îl ignoră
Ultima Ora Externe

ULUITOR. A fost CONDAMNAT la 5 160 de ani de ÎNCHISOARE. De ce este acuzat fostul militar 

ULUITOR. A fost CONDAMNAT la 5 160 de ani de ÎNCHISOARE. De ce este acuzat fostul militar 

Un fost militar a fost condamndat pentru masacrul din 1982 la nu mai puțin de 5 160 de ani de închisoare. Acesta este acuzat că a masacrat în timpul războiului civil 171 de persoane, informează Reuters. Sentința a fost data la un tribunal din Guatamela. 

Procurorii au declarat că Santos Lopez a participat în 1982 la uciderea în masă a aproape tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor din satul Dos Erres.

Lopez a fost acuzat că făcea parte din patrula specială de elită Kaibiles care a fost trimisă la Dos Erres pentru a-i găsi pe membrii unui grup de gherilă care au atacat un convoi militar.

După ce patrula nu a reuşit să-i găsească pe membrii gherilei, toţi sătenii au fost scoşi din casele lor şi multe tinere au fost violate, potrivit procurorilor. Pentru a ascunde violurile, patrula specială i-a ucis aproape pe toţi cei care locuiau acolo.

Masacrul a avut loc în timpul regimului fostului dictator militar al Guatemalei, Efrain Rios Montt, care a murit în aprilie în timp ce era judecat pentru acuzaţii de genocid comis în una dintre cele mai sângeroase faze ale conflictului din perioada Războiului Rece ce a durat din 1960 până în 1996.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.