Ultima oră. Protest la Parchetul General, în urma deciziei din dosarul Mineriadei 1
Ultima Ora Justiție

Ultima oră. Protest la Parchetul General, în urma deciziei din dosarul Mineriadei

Protest la Parchetul General, după ce magistrații instanței supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată.

Asociația 21 Decembrie protestează în fața Parchetului General împotriva deciziei ÎCCJ. Președintele Asociației, Teodor Mărieș, susține că dosarul a fost instrumentat cu neglijență.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, miercuri, restituirea dosarului Mineriadei la parchet, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.

Decizia a fost pronunțată în ședința de miercuri, la care au avut acces părțile din dosar.

După încheierea ședinței, soluția pronunțată de instanță a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar, care acuză „injustiție”.

„Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil. Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, unul din părțile civile din dosar.

La rândul său, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie 1989, a spus că speranța moare ultima și că e încrezător că Bogdan Licu, procurorul general interimar, va găsi o soluție. Mărieș nu acuză decizia instanței, ci termenul „nepermis” de mai bine de un an în care dosarul s-a aflat în cameră preliminară.

„Un dosar incomplet, judecătorul nu are ce să facă, decât să il dea înapoi. Eu nu îl acuz pe Epure de decizia de azi. Eu îl acuz pe Constantin Epure, judecător de Înaltă Curte, că și-a permis să ne țină un an și jumătate în detrimentul acestor oameni care au venit la termene, cu speranță că li se va face dreptate, iar acum aflăm că avem in rechizitoriu bun de aruncat la gunoi. Chiar dacă nu vor face părțile vătămate contestație, cineva se va găsi și vom mai sta. (…) Speranța moare ultima. Trebuie să rămânem cu speranță și sper că domnul procuror general interimar, care a mai salvat un dosar. al Revoluției, sper să salveze un dosar, să îl construiască. A fost construit prost, trebuie construit bine, trimis cu fundament ca să înceapă odată judecarea. Bătaia de joc pentru victime este imensă ca să ții un an și jumătate un dosar care trebuia să stea la Curtea Supremă 2 luni. În 2 luni putea să își facă domnul Epure părerea și să îl retrimită. Nu contest decizia, ci contest termenul nepermis de un an și jumătate în cameră preliminară”, a spus Teodor Mărieș.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

În dosar au fost introduse drept părți responsabile civilmente mai multe instituții ale statului, precum Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.