După ce a scos violatorii și criminalii din pușcărie Tudorel Toader se spală pe mâini de Crima de la Caracal
Alina Gorghiu îl face praf pe Tudorel Toader. ”A recunoscut, dar e tardiv”
Ultima Ora Politic

Tudorel Toader continuă apărarea condamnaților. Cere despăgubiri pentru ei la CEDO

Tudorel Toader anunță o discuție la CEDO în care va cere despăgubiri pentru condamnații din țară. Ministrul Justiției consideră că aceștia merită să fie despăgubiți pentru condițiile improprii din perioada detenției. 

”Trebuie să avem în vedere câți deținuți sunt, care este impactul bugetar, trebuie să stabilim o sumă care să fie considerată de CEDO un remediu efectiv, să ne raportăm și la ce au stabilit alte state, care au avut o problemă similară. Italia a dat 8 euro, Ungaria 5 euro. Nu înseamnă că vom merge automat pe modelul lor, dar trebuie o sumă rezonabilă. Voi merge la CEDO pentru o discuție prealabilă, să fim în linia corectă. Dacă unii au stat în condiții necorespunzătoare, dar nu s-au plâns la CEDO în termenul de șase luni, atunci nu ai temei să-i despăgubești”, a declarat Tudorel Toader.

Deja persoanele condamnate se bucură de efectele legii recursului compensatoriu, susținută de Toader și votată în Parlament de de PSD-ALDE-UDMR. Astfel, eliberați mai devreme, condamnații vor primi și despăgubiri pentru condițiile improprii în care au stat în penitenciare.  Eliberarea lor a scandalizat deja opinia publică, în condițiile în care mulți dintre condamnații eliberați deja cu ajutorul legii PSD-ALDE-UDMR au recidivat și au ajuns iar după gratii, unii fix pentru faptele pentru care au fost condamnați anterior.

În ianuarie, Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Penitenciare, a anunțat că numărul deținuților va crește în următorii trei ani cu până la 5.000 mai mult față de normal, în urma legii recursului compensatoriu.

Liderul de sindicat anticipează că din cei peste 13.000 de deținuți eliberați în perioada octombrie 2017 – noiembrie 2018, dintre care 10.880 în baza legii recursului cumpensatoriu, aproximativ 10.000 se vor întoarce în închisori ”pe măsură ce vor comite infracțiuni, vor fi prinși și condamnați”.

Dumitrașcu precizează că aceste cifre se bazează pe o rată a recidivei de aproximativ 65% – 70%.

”Efectele acestui gen de măsuri de clemență în masă (recursul compensatoriu – n. red.) se văd la 1 – 3 ani de la finalizare. Cifrele referitoare la beneficiarii direcți care au recidivat (într-un an de la intrarea în vigoare a legii – n. red.) sunt nerelevante având în vedere că, de regulă, recidiva se produce în 1 – 5 ani”, a explicat Sorin Dumitrașcu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.