Traian Băsescu face o previziune ciudată. Ce se va întâmpla cu Emil Boc
Ultima Ora Politic Social

Traian Băsescu face o previziune ciudată. Ce se va întâmpla cu Emil Boc

Chiar dacă în numeroase momente nu găsesc elemente care să îi unească în afara de critica la adresa PSD, opoziţia pare să mai fi găsit un element comun pentru o viitoare susţinere comună.

Este vorba despre primarului Clujului, Emil Boc! Fostul preşedinte Traian Băsescu, în mandatul căruia Boc a fost premier, a declarat că PMP ar putea să îl susţină pe acesta pentru un nou mandat în Cluj-Napoca.

„Sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur. Argument: să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. Este ca şi cum ar fi alegeri în două tururi. (…) Partidele de Opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi şi pe acela să îl susţină; numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o are pe primării. Deci, nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferinţă susţinută chiar la Cluj.

Cu această ocazie, Băsescu a mai dezvăluit că pentru prima dată a ajuns în Cluj şi nu a vorbit şi cu Emil Bocdespre acest lucru.

„E prima dată când vin în Cluj şi nu îl deranjez pe dl Boc, exact pentru a nu crea suspiciuni faţă de el”, a completat Traian Băsescu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.