Huiduit peste tot, Dragnea, disperat, apelează la ultima soluție: ”Guță Nicolae magnificul” a compus maneaua PSD
Ultima Ora Politic

Trădări în masă pentru Dragnea. Primar PSD ia cu asalt bugetul. ”Nu-l votați”

Primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț (PSD), face apel la parlamentarii puterii să nu voteze proiectul de buget, pe care îl consideră „cel mai slab din istoria României”, avertizând că primăria pe care o conduce ar putea intra în faliment, transmite MEDIAFAX.

Vladimir Petruț a declarat, joi că în programul de guvernare scrie că se va asigura bunăstare pentru toată lumea, „nu pentru o parte da și pentru o parte nu”.

„Este cel mai slab buget din istoria României iar cei care l-au întocmit sunt în afara subiectului. Fac apel la parlamentarii puterii să nu voteze proiectul bugetului de stat pe 2019 pentru că este unul dezastruos, care va afecta toată populația, ar trebui să aibă loc discuții punctuale, serioase și să se găsească soluții la probleme, pentru că în programul de guvernare scrie că se va asigura bunăstare pentru toată lumea, nu pentru o parte da și pentru o parte nu. Parlamentarii vor veni în teritoriu și vor da socoteală oamenilor. Este dezastru, nu ne-a consultat nimeni. Cu siguranță riscăm să intrăm în incapacitate de plată, în faliment. Nu am mai fost niciodată într-o astfel de situație, nu ne-am putut gândi că o să ajungem astfel. E tragic”, a spus Petruț.

Potrivit acestuia, în proiectul de buget pe 2019 este o mare greșeală care va duce la blocarea administrațiilor locale, în condițiile în care cei de la Guvern au luat o estimare a încasărilor la bugetele locale pe anul trecut, la care au adăugat o estimare în plus de 8%.

„La Cavnic, noi nu am realizat din impozite decât 80% pe 2018, la care au adăugat 8%, astfel că ne-au încărcat cu 28% în plus la bugetul local, ceea ce nu este realizabil. La cheltuieli, trebuie să le asigurăm asistenților personali, obligatoriu, vouchere de vacanță și norma de hrană de 350 de lei, ceea ce ne urcă suma cu 30%. Noi nu vom putea pune în aplicare bugetul. Bugetul de salarii, inclusiv indemnizațiile asistenților pentru persoane cu handicap, se ridică în acest an la 3,8 milioane de lei. Sunt asistenți personali care au salarii mai mari decât angajații din Primărie, pentru că noi nu am majorat salariile cum au făcut restul, am avut bun simț, ne-am gândit să facem și investiții”, a subliniat edilul din Cavnic.

Petruț a precizat că nu știe de unde se vor asigura sumele pentru plata utilităților – curent, gaze plus alte cheltuieli, soluția fiind restructurarea personalului cu 50%, adică să fie dați afară 7 din cei 14 angajați.

„Dacă dăm afară arhitectul, cine mai dă avize? Pe cine să dăm afară, cum vom funcționăm apoi? Scrie undeva în programul de guvernare despre restructurarea angajaților? Dacă nu ar fi dat anul trecut atâtea creșteri salariale și nu băgau și voucherele și norma de hrană poate ne descurcam. Acum nu știu ce va fi. Nu putem majora nici impozitele, pentru că acestea au fost stabilite la sfârșitul anului trecut și nu mai pot fi modificate. De asemenea, avem foarte multe societăți comerciale care sunt în insolvență și care nu plătesc impozite, cauză din care pierd 30% din bugetul orașului”, a mai subliniat Vladimir Petruț.

Acesta a menționat că și OUG nr. 114/ 2018 afectează în mod direct Primăria Cavnic, deoarece conducerea a fost anunțată deja de operatorii de utilități, de gaze, eleectricitate, că vor majora contractele cu 2%, lucru care nu era prevăzut, și care înseamnă alte cheltuieli suplimentare.

Orașul Cavnic din județul Maramureș are peste 5.000 de locuitori, în localitate funcționând un spital cu 100 de angajați, un liceu, două școli și trei grădinițe, precum și transportul public local, care înseamnă costuri în plus pentru Primărie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.