Revoltă majoră în ALDE. Călin Popescu Tăriceanu va fi spulberat. Pierde totul
E oficial. Tăriceanu a rămas fără partid. S-a desființat. L-au părăsit toți
Ultima Ora Politic

Tăriceanu MINTE. Ce îl dă de gol pe liderul ALDE

Tăriceanu MINTE. Ce îl dă de gol pe liderul ALDE

Senatorul USR Mihai Goțiu a afirmat, joi, că Hotărârile de Guvern pe Călin Popescu Tăriceanu le-a semnat în 2008, ca premier, iar mâna lui dreaptă din ALDE, Varujan Vosganian, ca ministru al Economiei și Finanțelor, îl dau de gol.

„Hotărârile de Guvern pe care le-a semnat în 2008, ca premier (iar mâna lui dreaptă din ALDE, Varujan Vosganian, ca ministru al Economiei și Finanțelor) îl dau de gol. Și cum a fost umflat, din pix, valoarea unui contract Microsoft cu 5 milioane de dolari, în doar câteva luni!”, a scris, joi, pe Facebook, senatorul USR, Mihai Goțiu, conform Mediafax.

Senatorul USR a dezvăluit ce conținea Actul Adițional nr. 2 din 11 iunie 2008 la Contractul comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO, încheiat la Bucureşti între Guvernul României şi Microsoft Ireland Operation Limited (Hotărârea de Guvern nr. 634/2008, semnată de Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de premier, dar și de Varujan Vosganian, ca ministru al Economiei și Finanțelor.

„Având în vedere faptul că în urma centralizării din aprilie 2006 a necesarului de licenţe transmis Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei informaţiei de către instituţiile şi autorităţile publice beneficiare a rezultat un număr de 39.385 de licenţe necesare utilizării produselor software Microsoft pe lângă cele 47.510 licenţe prevăzute iniţial în obiectul Contractului, generând în mod corelativ obligaţia de plată a preţului aferent utilizării acestora începând cu anul 2006”, se arată în postarea de pe Facebook a senatorului.

Așadar, senatorul USR a precizat că liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a semnat achiziționarea a aproape 40.000 de licențe noi (”pe lângă cele 47.510” prevăzute în contractul semnat în perioada Năstase).

„Suma din HG nr. 634/2008 a fost de 26 milioane de dolari, crescută, din pix, câteva luni mai târziu, în septembrie, prin HG 1193/2018, la 31 milioane de dolari. ATENȚIE: Numărul licențelor a rămas același și nu există vreo justificare pentru creșterea sumei cu 5 milioane de dolari!”, a subliniat Goțiu.

Mihai Goțiu a adăugat că dacă Călin Popescu Tăriceanu a luat sau nu a luat mită ori că a beneficiat, în mod indirect de pe urma mitei, rămâne ca procurorii să convingă instanțele de judecată.

„Dar, d-l Tăriceanu minte prin omisiune sau a uitat (?) că așa-zis-ul a fost, de fapt, o suplimentare (aproape o dublare) a numărului de licențe prevăzute, inițial, în contractul semnat de Guvernul Năstase. Că n-a mai ajuns să și plătească Guvernul condus de el licențele în cauză e o chestiune care ține, mai mult, de plecarea lui de la , la doar vreo două luni de la a doua Hotărâre de Guvern (nota bene: a doua HG a fost dată în startul campaniei electorale din 2008)”, a punctat senatorul.

Mihai Goțiu a anunțat că atunci când se va pune problema va vota, în Senat, ca Tăriceanu să aibă dreptul și șansa să-și prezinte argumentele în fața Justiției, nu doar pe Facebook

„PS: O coincidență: d-l Tăriceanu și ALDE au votat pentru eliminarea foloaselor și a altor foloase decât cele materiale din categoria celor pentru care ar trebui să faci pușcărie. Ba, mai mult, serviciile Parlamentului (condus de d-nii Dragnea și Tăriceanu) au transmis Comisiei de la Venția traduceri în limba engleză care omiteau taman aceste modificări la Codurile Penale. Sau să nu fie doar o coincidență?”, a conchis senatorul USR.

DNA a anunțat, oficial, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.