
Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu în județul Vâlcea
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost găsit mort, luni, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a plecat de acasă, din comuna Păuşeşti-Măglaşi, județul Vâlcea, în cursul zilei de duminică.
Luni după-amiază, tatăl tânărului a anunţat Poliţia oraşului Băile Olăneşti despre dispariţia fiului său.
”În urma verificărilor preliminare, poliţiştii nu au identificat urme de violenţă pe corpul acestuia.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, informează oficialii Poliţiei judeţene Vâlcea.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul, ancheta desfăşurându-se în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.


