Sportalert.ro: Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Eastbourne 1
Sport Ultima Ora

Sportalert.ro: Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Eastbourne

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova a câştigat turneul WTA de la Eastbourne (Anglia), dotat cu premii totale de 757.900 de dolari, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-3, 6-2 pe letona Jelena Ostapenko, potrivit sportalert.ro.

Kvitova (32 ani), numărul 31 mondial, şi-a trecut astfel în palmares al 29-lea titlu la simplu, la mai mult de un an după ultimul său succes în circuitul profesionist, obţinut în martie 2021 la Doha.

Ea a avut nevoie de o oră şi 18 minute de joc pentru a se impune în faţa adversarei sale din Letona, ocupanta locului 14 în ierarhia feminină şi deţinătoarea trofeului la Eastbourne.

Petra Kvitova şi-a finalizat astfel în cel mai bun mod pregătirile pentru turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, care va debuta peste două zile şi pe care l-a câştigat de două ori în cariera sa, în 2011 şi 2014.

Cehoaica este a cincea jucătoare de peste 30 de ani care a câştigat un titlu în 2022, după românca Simona Halep (Melbourne Summer Set 1), germancele Angelique Kerber (Strasbourg) şi Tatjana Maria (Bogota) şi chinezoaica Zhang Shuai (Lyon), subliniază site-ul WTA.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.