Rapid București a promovat, matematic, în Liga a II-a
Sport Ultima Ora

Solidaritate „alb-vişinie”: Suporterii rapidişti nu se vor mai prezenta la meciuri dacă fanii nevaccinaţi nu vor fi lăsaţi în tribune

Suporterii echipei Rapid au decis să nu se prezinte la meciul de la Mioveni în semn de protest faţă de decizia autorităţilor care împiedică persoanele nevaccinate împotriva Covid-19 să asiste la întrecerile sportive.

Antrenorul echipei Rapid, Adrian Matei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va fi mai dezavantajată de absenţa suporterilor la meciul cu CFR Cluj, decât faptul că partida se va disputa la Mioveni şi nu la Bucureşti.

‘Cred că va fi un meci greu având în vedere că vom juca într-o semi-deplasare, pentru că nu putem să spunem că jucăm acasă. Nu vom avea nici suporterii în totalitate lângă noi pentru că sunt aceste restricţii şi nu toată lumea poate să treacă de ele. Iar când joci cu echipa campioană trebuie să ai un suport foarte mare şi aici mă refer la suporteri. Sper însă ca noi să ne facem treaba şi la final să ne bucurăm împreună. Cred că ne afectează mai degrabă faptul că nu sunt suporterii decât faptul că jucăm la Mioveni. Am mai jucat de două ori acolo şi nu ne-a afectat, cred că mai degrabă absenţa suporterilor ne afectează, pentru că acolo este motivaţia noastră foarte mare’, a declarat Matei.

Jucătorul Rareş Ilie spune că echipa sa nu se va mulţumi cu un rezultat de egalitate duminică, chiar dacă va întâlni campioana CFR Cluj.

‘Poate va fi un meci mai greu decât celelalte, deşi nu am avut niciun meci uşor până acum. Jucăm cu campioana, nu jucăm acasă, suporterii vor lipsi, şi ei au fost până acum plusul faţă de celelalte echipe, dar sper să ne descurcăm. Îmi pare rău că suporterii nu pot veni. Dar mi se pare corectă decizia lor de a nu veni, de vreme ce unii dintre ei nu pot fi prezenţi. Nu îmi pot da cu părerea privitor la vaccin, fiecare face cum consideră’, a afirmat Ilie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.