ȘOCANT. Un primar PSD PRINS de DNA în timp ce lua mita
Ultima Ora Politic

ȘOCANT. Un primar PSD PRINS de DNA în timp ce lua mita

ȘOCANT. Un primar PSD PRINS de DNA în timp ce lua mita

DNA anunță că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 noiembrie 2018, a inculpatului VIERIU COSTEL, primar al comunei Grindu, județul Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2017, inculpatul Vieriu Costel, în calitatea menționată mai sus, a pretins unui om de afaceri (martor în cauză) să-i remită un comision de 10% din valoarea facturilor ce urmau a fi emise în baza unui contract pe care societatea martorului intenționa să-l încheie cu primăria comunei Grindu, județ Ialomița. După ce s-a asigurat că firma respectivă a câștigat contractul, inculpatul Vieriu Costel a primit, în două tranșe, de la omul de afaceri suma de 41.000 lei (reprezentând contravaloarea comisionului menționat anterior).

Într-un context asemănător și pentru același motiv, inculpatul Vieriu Costel a cerut de la aceeași persoană un comision de 15% și a primit, la data de 29 noiembrie 2018, suma de 30.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

La data de 30 noiembrie 2018, inculpatul Vieriu Costel a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu.

La aceeași dată, Tribunalul București a admis propunerea de arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.”, se arată în comunicatul DNA.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii