ȘOC ÎN PARTIDUL LUI PONTA! PROCURORII DNA CER RIDICARE IMUNITĂȚII PARLAMENTARE! FOSTUL MINISTRU ESTE VIZAT 1
Ultima Ora Justiție

ȘOC ÎN PARTIDUL LUI PONTA! PROCURORII DNA CER RIDICARE IMUNITĂȚII PARLAMENTARE! FOSTUL MINISTRU ESTE VIZAT

DNA anunță că a cerut ridicarea imunității pentru un deputat, din partidul lui Victor Ponta, Pro România, acuzat de trafic de influență și luare de mită în perioada în care era ministru. E vorba despre o mită totală în valoare de 2,6 milioane de lei.

Deputatul, condus de Ponta, este fostul ministru al sănătății, Nicolae Bănicioiu.

 

”Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:– trafic de influență,– luare de mită în formă continuată.

În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, arată DNA.

Propunere interesantă făcută de Pro România: banii partidelor să fie donați bolnavilor de cancer!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.