
ȘOC în Biserica Ortodoxă Română! Cerere de demitere a lui ÎPS Teodosie venită din Parlament, după ce acesta l-a susținut pe Putin
Fostul Ministru al Justiției, Stelian Ion, îi cere Sfântului Sinod al BOR, să se delimiteze de ÎPS Teodosie, întrucât acesta a avut nenumărate ieșiri publice în care-l susține pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Mai mult, deputatul USR, cere chiar demiterea din funcție a Arhiepisopului Tomisului, Teodosie, și spune că orice justificare a culpei regimului Putin nu reprezintă decât un act de complicitate cu un regim criminal şi terorist.

”În momente ca acestea, când semeni de-ai noștri își pierd viața într-un război pornit de un dement însetat de putere și obsedat de fantezii megalomanice, nuanțele încep să dispară, iar grâul se separă de neghină.
Orice discurs pro Putin nu reprezintă altceva decât o apologie a crimei.
Orice justificare sau atenuare a culpei regimului Putin nu este altceva decât un act de complicitate cu un regim criminal, terorist, care omoară oameni nevinovați, decide fără drept ce state pot exista și ce state trebuie să dispară de pe fața pământului, care face liste negre cu cei care au luptat pentru democrație în propria lor țară și pe care îi elimină în cel mai pur stil mafiot.
Aprecierile din ultima vreme față de Putin, făcute de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, alias Macedon Petrescu pe numele său de mirean, sau Mache, pe numele său de colaborator al fostei Securități, sunt ultima picătură din paharul care a dat pe afară.
Fostul colaborator al Securității s-a remarcat de-a lungul anilor prin implicarea sa directă în politică, (inclusiv prin apropierea fățișă de partidul extremist pro rus, AUR) și prin tot felul de declarații aiuritoare.
Individul acesta toxic aduce grave deservicii Bisericii Ortodxe Române, îndepărtează credincioșii de biserică, șubrezește Statul Român și, iată, servește cauzei Rusiei putiniste.
În calitate de deputat de Constanța, solicit alături de colegii mei, Patriarhiei Române, să se delimiteze clar de Teodosie și să îl înlăture de la conducerea Arhiepiscopiei Tomisului”, scrie Stelian Ion.




Comentarii