Sistemul energetic românesc a fost aproape de colaps (blackout) de 2 ori anul acesta 1
Ultima Ora Economic Politic

Sistemul energetic românesc a fost aproape de colaps (blackout) de 2 ori anul acesta

Sistemul energetic românesc a fost aproape de blackout, adică un colaps total, de 2 ori anul acesta, din cauza lipsei de investiții în centrale, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu vânzarea și tradingul de gaze și electricitate.

Cele două momente ar fi survenit acum câteva zile, când a fost oprit unul dintre cele două reactoare ale centralei de la Cernavodă, și la începutul anului, în perioada de iarnă. „Cele două situații au venit pe fondul faptului că nu s-au făcut investiții în centrale, în condițiile în care aceste investiții nu sunt stimulate. Pentru a putea fi finanțate astfel de proiecte de investiții de către bănci, trebuie să poți avea contracte pe termen lung„, a spus Neel, la o masă rotundă organizată de Financial Intelligence, potrivit Profit.ro.

După cum a relatat Profit.ro, legislația românească va fi modificată pentru a se permite vânzarea în avans către furnizori, de către dezvoltatorii de proiecte de centrale de producție de energie, a electricității care urmează să fie produsă, în scopul facilitării obținerii de finanțare pentru implementarea respectivelor proiecte, măsură cerută de mult timp atât de investitorii interesați, cât și de furnizori și de consultanții în domeniu.

Legislația în prezent în vigoare prevede că producția de energie electrică se desfășoară în baza unei licențe ANRE pentru exploatarea comercială de capacități energetice, participarea la piața de energie administrată de OPCOM fiind condiționată de deținerea acestei licențe. Potrivit unui proiect legislativ, se are în vedere introducerea unei excepții la această normă, care va permite unui producător care urmează să realizeze o investiție într-o capacitate de producere de energie electrică să tranzacționeze pe o platformă de piață dedicată, fără a deține în prealabil o licență, energia viitoare ce va fi produsă de respectiva capacitate, ca garanție pentru obținerea finanțării necesare. „Astfel, prevederile propuse elimină o barieră în calea creerii unei piețe funcționale, centralizate, pentru încheierea de contracte pe termen lung„, este motivarea modificării legislative propuse.

În sistemul energetic cantitatea de energia care intră trebuie să fie egală cu cea care iese, altfel sistemul explodează efectiv și rămânem fără energie electrică în becuri pe o perioadă nedeterminată. Fenomenul se numește blackout, iar România a trecut prin așa ceva în octombrie 1977. Efectele economice ale acelui colaps energetic au fost mai grave decât cele de după cutremurul dezastruos din martie, același an.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.