Calendar creștin-ortodox, 5 mai: Sf. şi Dreptul Iov
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 6 Mai, 2032. Sfântul și Dreptul Iov

Sfântul și dreptul Iov a trăit în Avsitida, teritoriu între Arabia și Idumeea. Tatăl sau se numea Zaret, iar mama să, Vosora. Persoană lui Iov este una istorică, nu este o legendă sau un mit.

Despre existența istorică a lui Iov ne certifica Iezechiel care îl amintește pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepți ai Vechiului Testament, alături de Noe și Daniel; Isus, fiul lui Sirah – Iov a ținut fără abatere toate căile dreptățîi; Iacob – Iov este un model de răbdare pentru cei credincioși.Sfântul și dreptul Iov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu, și foarte bogat.

Când a împlinit 70 de ani, Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Într-o singură zi, Iov și-a pierdut toată averea, și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele. După aceea el însuși a căzut în niște boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rana din cap până în picioare. Dar Iov nu a grăit nimic rău împotriva lui Dumnezeu, ci a îndurat tot chinul cu răbdare până la sfârșit. De amintit sunt și cuvintele lui: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ”.

După toate cele îndurate, Dumnezeu i-a întors deplin sănătatea, i-a dat bogațîi mai mari decât avusese înainte, și i-a dăruit alți șapte fii și trei fiice, tot atâția copii câți ii muriseră. Sfântul și dreptul Iov a trăit încă 170 după această mare încercare, ajungând până la vârstă de 248 de ani. În toți anii vieții lui pe pământ dreptul Iov a adus neîncetat slavă lui Dumnezeu.

Sfântul și Dreptul Iov este socotit de toată creștinătatea că fiind pildă de răbdare în încercările îngăduite de Dumnezeu.

Troparul Sfântului şi Dreptului Iov

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit.

Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Condacul Sfântului şi Dreptului Iov

Că un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană, şi sfinţit arătându-te preamărite, slugă lui Dumnezeu cea adevărată, ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru această toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta.

Tot în această zi, facem pomenirea:

Sfânta  Sofia cea Nouă, nebună din Kleisoura
Sfânta Sofia cea Nouă, nebună din Kleisoura

– Sfintei Sofia cea Nouă, nebună din Kleisoura – Sfânta Cuvioasă Sofia, care s-a nevoit în Mănăstirea Kleisoura, este prăznuită de Biserica Ortodoxă în ziua de 6 mai. Sophia Saoulidi s-a născut în anul 1883, într-o localitate din Trapezunt, în Pont, Asia Mică. Părinții săi se numeau Amanatiu și Maria.

În anul 1907, ea s-a căsătorit în aceeași localitate, cu Iordan Hortokoridu. După numai șapte ani, însă, în anul 1914, soțul ei a dispărut, fără urmă, ea rămânând singură, cu un copil nou-născut. Nu după multă vreme, pruncul a murit și el. Aceste tragedii au făcut-o pe Sofia să devină din ce în ce mai credincioasă, adancindu-se într-un sentiment curat de pocăînță.

Sfânta Sofia și-a început viață ascetică în Pont, într-un munte îndepărtat de localitatea natală. Pe când se află în acest loc, în post și rugăciune, sfintei i s-a înfățișat Sfântul Gheorghe.

– Sfinților Cuviosi Mamant, Pahomie și Ilarion;- Sfântului Mucenic Dimitrion;- Sfinților Mucenici Danax, Mesir și Terinos;- Sfântului Mucenic Donat;- Sfântului Mucenic Varvar.Mâine, prăznuim arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.