Calendar creștin-ortodox, 20 ianuarie, 2022. Sfântul Eftimie cel Mare
Calendar creștin-ortodox, 20 ianuarie, 2022. Sfântul Eftimie cel Mare
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 20 ianuarie, 2024. Sfântul Eftimie cel Mare

Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Grațian.

Sfântul Eftimie Cel Mare, s-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp și neroditor. Numele sau înseamnă în limba greacă „voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Iersualim și se nevoiește într-o peștera.

Aici a săvârșit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porțile cerului, tămăduind pământul de nerodire și a făcut posibil, cu rugăciunea lui, că multe femei sterpe să aibă copii.Una din aceste femei este soția lui Terevon sărăcinul.

Acesta își aduce soția stearpă înaintea lui Eftmie și îi spune: „Știu să mă plec cinstite părinte, că te va ascultă pe ține Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de dânsul.

Deci, fiindcă atât de multă vreme a trecut și nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că această era stearpă, te rog cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu”.

Bătrânul înțelegând credința lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pântecele femeii și a zis: „Mergeți, bucurându-va întru Domnul, pentru că iată va dăruiește prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bărbătească”.

Crezând cuvintele sfântului bătrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zămislit cea stearpă trei fii, după prorocia părintelui purtător de Duh.Sfântul Eftimie a fost și un mare apărător al dogmelor bisericeșți.

Luptă împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, îl numește luptător și învățător al dreptei credințe. Recunoaște cele două nașteri ale Fiului, adică pe cea veșnică din Tatăl și fără trup și pe cea sub vreme, din Fecioara Maică, cu trup însuflețit; mărturisește că în Hristos sunt două firi -dumnezeiască și omenească, dar neamestecate, neschimbate, neimpartite și nedespărțite.

Slujitori ai marelui Eftimie au grăit despre dansul: „Nu l-am cunoscut mâncând ori vorbind cu cineva fără de mare nevoie, afară de sâmbătă și de duminică.

Nu l-am văzut pe dansul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori șezând puțin, iar alteori o frânghie spânzurată într-un colț al acoperamantului chiliei ținând-o cu amandoua mâinile, se împărtășea puțin de somn pentru nevoia firii”.

Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veșnice la vârstă de 97 de ani.

Pestera Sfântului Eftimie cel Mare, de la Ierusalim
Pestera Sfântului Eftimie cel Mare, de la Ierusalim

Troparul Sfântului Eftimie cel Mare

Veselește-te pustie ceea ce nu nășteai, bucură-te ceea ce nu aveai durere, că ți-a înmulțit ție fii bărbatul doririlor celor duhovnicești, cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților.

Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfântului Eftimie cel Mare

Întru cinstita naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru Dumnezeiasca pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dai destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia.

Românii vor construi o nouă biserică în Lombardia, la Voghera.

A fost semnat protocolul cu primăria orașului.

Preotul Cătălin Stergărel a semnat marți, 10 august, un protocol cu primăria Voghera în vederea construirii viitoarei biserici a parohiei românești din oraș. Biserica va fi închinată Sfântului Eftimie cel Mare, ocrotitorul parohiei.

Paraclisul Sfântului Eftimie de secol nouă sau zece se află lipit de colţul sud-estic al basilicii Sfântului Dimitrie. Bisericuța este cunoscută mai ales pentru picturile sale murale datate la începutul secolului al XIV-lea.

Tot în această zi facem pomenirea:- Sfinților Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu și Vasilid;- Sfinților Mucenici În, Pin și Tim;- Fericitului Petru Vameșul;- Sfintei Mucenițe Ana;- Sfinților Mucenici Tira și Agni;- Evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia;- Sfântului Mucenic Zaharia.

Mâine, 21 ianuarie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul.

Sursă:CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.