Sfântul Ioan Scărarul a viețuit între anii 578-649. A intrat în cinul monahal la vârstă de 16 ani.
Sfântul Ioan Scărarul l-a avut că povățuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani.
După moartea părintelui sau duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peștera, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani.
A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrării „Scara”, carte care ne descrie viață duhovnicească sub formă unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. „Scara” a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae și se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.
Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Pașți. Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiția și cultură să, este numit și Ioan Scolasticul.
Numele de „Scărarul” sau Climacus, vine de la principala să opera, intitulată Scara Paradisului.
Troparul Sfântului Ioan Scărarul
Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioan; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereșți daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință.
Slavă Celui ce ti-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veșnice în anul 649.
După ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adică după patruzeci de ani de călugărie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioară în locaș șase sute de străini, care, șezând la gustarea mâncării, au văzut un tânăr cu giulgiu evreiesc îmbrăcat, care umbla pretutindeni și cu stăpânire poruncea atât rînduitorilor și economilor, cât și bucătarilor, trapezărilor și altora ce slujeau. Iar după ce s-au sculat străinii de la masă, când au șezut să mănânce cei ce slujiseră, a fost cercetat tânărul acela osârdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni înconjurând și poruncind, pregătea masa.
Deci era căutat ca și el să șadă la masa cea de pe urmă, să mănânce cu ceilalți. Dar, deși cu osârdie era căutat, însă nicăieri nu s-a putut afla. Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Ioan, a zis: „Lăsați de a-l căuta pe acela, căci Moise, proorocul și dătătorul de Lege, a slujit în al său loc”.
Era într-un an în părțile acelea neploaie și secetă mare și, adunându-se popoarele din cetățile de primprejur, au mers la Cuviosul Ioan, rugându-l ca să ceară ploaie de la Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni. Și, rugându-se cuviosul, îndată o ploaie mare s-a pogorât și a adăpat pământul cel uscat și l-a făcut aducător de roade.
După aceea a sosit la sfârșitul vieții celei vremelnice, bine povățuind pe ai săi duhovnicești israiliteni, numai într-una nefiind asemenea cu Moise: că Ioan a intrat cu sufletul în Ierusalimul cel de sus, iar trupul lui Moise nu se știe unde a fost. Iar de sfințenia Cuviosului Ioan – zice Daniil monahul – mărturisesc mulți, dar mai ales aceia care, fiind povățuiți cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, s-au mântuit și încă se mântuiesc.
Mărturisește David, tânărul bărbat ales, care a moștenit înțelepciunea înțeleptului Ioan; ba încă mărturisește și Cuviosul Ioan, egumenul Raitului, bunul nostru păstor, de care rugat fiind Cuviosul Ioan Scărarul, s-a pogorât de la muntele Sinai la noi, ca un nou văzător de Dumnezeu, și ne-a arătat pe ale sale lespezi scrise de Dumnezeu – cuvinte ce se numesc „Scară” –, în care literele cele văzute învață osteneală, iar puterea ce se înțelege din literele cele alcătuite povățuiește la vederea de Dumnezeu.
Iar când se ducea către Dumnezeu Cuviosul Ioan Scărarul – zice Sinhron –, înaintea lui stătea fratele său cel după trup, ava Gheorghe, pe care l-au hotărât la egumenia Sinaiului, din vremea vieții sale. Acela, plângând, zicea: „Stăpânul meu, te duci, lăsându-mă pe mine?
Eu m-aș fi rugat ca pe mine să mă trimiți, pentru că nu pot fără tine să pasc aceste sfinte ale tale moșteniri! Acum, iată, eu sunt în primejdie, căci pe tine te trimit înainte la Dumnezeu”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Nu plânge, nici te întrista, pentru că, de voi afla îndrăzneală la Dumnezeu, nu voi aștepta ca anul acesta să-l săvârșești aici. Ci voi ruga pe Domnul și te voi lua la mine!”.
Și s-a împlinit aceea, căci, după sfârșitul fericit al Cuviosului Ioan, și ava Gheorghe, fratele lui, s-a dus în a zecea lună către Dumnezeu, ca să stea înaintea Lui, împreună cu fratele său, Cuviosul Ioan, în slava sfinților, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon
Pe 30 martie este pomenită Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Deși soțul sau era senator păgân, ea îmbrățișase tainic credință în Hristos și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice pe când Pantelimon era copil.
Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Proroc Ioad;- Sfântului Cuvios Ioan;- Sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului;- Sfântului Mucenic Zaharia cel Nou.
Mâine, facem pomenirea Sfântului Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei.
