Serbia menține MIG-urile 21 în serviciu până în anul 2025 1
Ultima Ora Externe

Serbia menține MIG-urile 21 în serviciu până în anul 2025

Forțele Aeriene ale Serbiei plănuiesc să mențina în serviciu avioanele MiG-21 până în anul 2025.

Anunțul a fost făcut de generalul de brigadă Zeljko Bilic, comandantul Brigăzii 204, care spune că nu este rentabil pentru Serbia să investească în mărirea resursei de zbor pentru aceste avioane, dar nici să renunțe la ele cât timp mai pot zbura.

„Încă mai avem câteva avioane MiG-21, precum și piloți și tehnicieni experimentați care le operează. Credem că în acest moment nu ar fi justificat să scoatem aceste aparate din serviciu cu o decizie administrativă. De asemenea, alte investiții în acest tip de aeronavă nu ar fi eficiente”, a declarat generalul pentru postul RTS1.

Anunțul este cu atât mai interesant cu cât și în România apar informații despre retragerea din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR, orizontul de timp fiind, de asemenea, potrivit ministrului Apărării de la București, anul 2025.

Sârbii vor avea în serviciu „noile” MiG-29 second hand donate de Rusia și Belarus. Planurile autorităților de la Belgrad la capitolul aviație includ achiziția unor elicoptere de atac Mi-35M, dar și a trei elicoptere de transport Mi-17V5.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.