FOTO. Ultima oră. Șeful Poliției Brăila, 42 de ani prins băut la volan după ce a făcut un accident rutier

Şeful Poliţiei Municipale Brăila, Marius Budu, a fost prins băut la volan, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DN 2B.

Maşina personală pe care o conducea, șeful Poliției Municipale Brăila, a fost lovită de un şofer de 19 ani, iar testarea a arătat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Sâmbătă, 6 iulie,, la ora 19:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 2B, la ieșire din localitatea Oprișenești a avut loc un accident rutier.

Din primele date, se pare că un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B, în localitatea Oprișenești, dinspre Buzău către Brăila ar fi fost lovit de un alt autovehicul condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Ianca, ce se deplasa în aceeași direcție.

Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul în cazul tânărului fiind zero, iar în cazul bărbatului de 42 de ani rezultatul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, anunță IPJ Brăila.

Șoferul care a fost prins cu alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat ar fi nimeni altul decât comisarul șef Marius Budu, comandantul Poliției Municipiului Brăila, anunță obiectivro.

Marius Budu, comandantul Poliției Municipiului Brăila
Marius Budu, comandantul Poliției Municipiului Brăila