Se strânge lațul! Actele privind extrădarea lui Sebastian Ghiță au ajuns în Serbia!

Actele pentru extradarea lui Sebastian Ghita au ajuns pe masa judecatorilor sarbi. Inalta Curte din Serbia ar fi confirmat, potrivit Antena 3, că actele au ajuns, iar magistratii urmează să le analizeze și să se pronunțe.

În luna martie, ministrul Tudorel Toader a avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei din Serbia în care a fost abordat și  acest subiect.

„Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate. Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia”, a declarat șa acea dată Tudorel Toader, potrivit News.ro.

„Judecătorii din Serbia au cerut informaţii cu privire la natura, conţinutul, modul de desfăşurare a activităţii infracţionale. Documentele au ajuns la Ministerul Justiţiei săptămâna trecută, am solicitat Curţii de Apel Ploieşti informaţiile necesare, le-am primit. Astăzi cel mai probabil vom primi originalul documentelor respective şi le trimitem în Serbia prin curierat rapid” a mai precizat ministrul Justiției.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă – reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 şi plasat apoi în arest preventiv – a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul.

Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.