Scandal la Renault. Directorul general a fost demis 1
Scandal la Renault. Directorul general a fost demis
Ultima Ora Externe Social

Scandal la Renault. Directorul general a fost demis

 Directorul general al Renault, Thierry Bollore, a fost demis de board-ul companiei, fără ca motivele acestei decizii să fie anunțate oficial, relatează The New York Times.

Consiliul de Administrație al Renault Group a anunțat că „a decis să încheie mandatul domnului Thierry Bollore ca Chief Executive Officer al Renault SA și președinte al Renault, cu efect imediat”, relatează sursa citată.

Consiliul de Administrație a decis să o numească, de asemenea, cu efect imediat, pe Clotilde Delbos, directorul financiar al companiei, în poziția de CEO pe o perioadă interimară, până se va încheia procesul de numire a unui nou director general.

Au mai fost numiți Olivier Murguet și Jose Vincente de los Mozos ca directori adjuncți ai lui Clotilde Delbos.

Thierry Bollore a fost CEO-ul Renault din luna ianuarie, atunci când Jean-Dominique Senard a devenit președintele constructorului francez.

Clotilde Delbos s-a alăturat Renault în 2012, iar în 2016 a devenit directorul financiar al constructorului francez.

Consiliul de Administrație al grupului auto francez Renault a fost convocat în regim de urgență pentru o reuniune, vineri dimineață.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.