Ea va fi prima pe lista PSD-PNL pe lista europarlamentarilor din 9 iunie
Ea va fi prima pe lista PSD-PNL pe lista europarlamentarilor din 9 iunie
Ultima Ora Politic

Săptămâna Parlamentară Europeană – ce decizii s-au luat

             În perioada 18-19 februarie 2019, la Parlamentul European de la Bruxelles s-a desfăşurat „Săptămâna Parlamentară Europeană”. În cadrul acestei reuniuni a avut loc Conferinţa interparlamentară pentru stabilitate, coordonare şi guvernanţă economică în Uniunea Europeană, eveniment co-organizat de Parlamentul European şi Parlamentul României, cu ocazia exercitării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor a fost reprezentată de domnul preşedinte Iulian Iancu şi domnul vice-preşedinte Sándor Bende.

Dezbaterile dintre eurodeputaţi şi membrii parlamentelor naţionale au condus la stabilirea unor priorităţi pentru Uniunea Europeană, printre care încheierea uniunii bancare, finalizarea în special a sistemului european de garantare a depozitelor și a asigurărilor, stabilirea unui buget pentru zona euro pentru stabilizarea economiilor în vremuri dificile, reformarea fondului Uniunii Europene de salvare, precum și mai multă responsabilitate democratică în întregul sistem.

În calitate de speaker, în cadrul sesiunii „Investiţii prioritare pentru perioada post-2020”, domnul Iulian Iancu a ţinut un discurs prin care a propus identificarea unei soluţii valabile pentru toate statele membre pentru atingerea obiectivelor privind convergenţa şi coeziunea la nivelul Uniunii Europene. Astfel a subliniat necesitatea şi importanţa realizării cu prioritate a investiţiilor în infrastructură şi interconectarea infrastructurii de transport energie electrică N-S, E-V prin utilizarea cu prioritate a fondurilor structurale europene şi a rezervei acestor fonduri, aceasta fiind considerată cea mai bună soluţie pentru echilibrul macrobugetar, creşterea investiţiilor, stabilitatea preţurilor, realizarea pieţei unice, creşterea competitivităţii economice, precum şi accesul consumatorilor europeni la un preţ unic pe întreg cuprinsul Uniunii Europene.

De asemenea, domnul Iulian Iancu a propus, ca urmare a importantelor prezentări din partea reprezentanţilor Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, ca pe viitor aceste evenimente să fie finalizate cu un Raport pentru informarea cetăţenilor europeni şi a instituţiilor direct vizate.

În încheierea dezbaterilor, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că Parlamentul European și parlamentele naționale trebuie să se implice mai mult în procesul de luare a deciziilor, coordonându-se pentru apropierea politicilor și instituțiilor Uniunii Europene de cetățenii europeni.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro președinte Iulian Iancu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.