Apelul tinerei care a sunat la 112 și a spus că este sechestrată în București a fost fals
Românii sunt speriați. Un gălățean a sunat la 112, după ce fetița sa nu a ajuns de la școală
Ultima Ora Social

Românii sunt speriați. Un gălățean a sunat la 112, după ce fetița sa nu a ajuns de la școală

Un bărbat din Galați a anunțat la 112 că fiica sa, în vârstă de 12 ani, nu a ajuns la școală și a fost amendat de polițiștii care au constatat că a fost vorba de o alarmă falsă”, conform mediafax.ro

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat joi la ora 8.40, când un bărbat din orașul Galați a anunțat dispariția unei fete de 12 ani, care a plecat dimineața de acasă spre școală, dar nu a mai ajuns acolo.

Bărbatul le-a spus polițiștilor că a fost sunat de directorul școlii care l-a anunțat că fiica sa nu s-a prezentat la prima oră de curs.

„Polițiștii au mers imediat la școala respectivă și au constatat că minora se afla acolo, aceasta declarandu-le că a întârziat la prima oră de curs și nu a mai intrat în sala de clasa, așteptând pauza în toaleta instituției”, a declarat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

În acest caz, bărbatul care a apelat la numărul 112 a fost amendat de polițiști pentru alarmare falsă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.