Când nimeni nu se aștepta, Eurostat aruncă bomba. Copiii din România sunt cei mai sănătoși din Europa
Ultima Ora Social

România are datoria să ofere sprijin și protecție reală pentru toți copiii

România are datoria să ofere sprijin și protecție reală pentru toți copiii

            20 noiembrie este Ziua Universală a Drepturilor Copilului și marchează data adoptării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului (20 noiembrie 1989), cel mai ratificat document internaţional. România a aderat la Convenție încă din 1990, prin Legea nr. 18/1990, iar prevederile documentului se regăsesc și în Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Convenţia cu privire la drepturile copilului are caracter obligatoriu și scopul său este să aducă în atenţia autorităţilor centrale şi locale, a membrilor societăţii civile şi a cetățenilor simpli faptul că orice copil trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale, la care se adaugă drepturi şi libertăţi speciale, prin prisma vulnerabilităților asociate vârstei. De altfel, conform Art. 49 din Constituția României, alin. (1) ”Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”.

România s-a angajat să pună în practică toate prevederile Convenției, prin legislaţia necesară și promovarea drepturilor copilului în orice domeniu. ”Dreptul la educație gratuită și obligatorie, precum și egalitatea de șanse sunt mențiuni exprese ale Convenției ONU. Acestea se regăsesc atât în legea fundamentală, cât și legislația secundară din țara noastră, însă, din păcate, situația reală este departe de cea pe care ne-o dorim și pe care ne-am asumat-o ca stat”, transmite Cristina Iurișniți, președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților.

Rata crescută a abandonului școlar, mamele minore, cei 40% de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, peste 50.000 de copii care așteaptă șansa la o familie în sistemul de stat sau cei cu părinți plecați în străinătate – sunt numai câteva dintre situațiile tragice amintite de Cristina Iurișniți cu prilejul Zilei Universale a Drepturilor Copilului. „Convenția ONU stipulează că omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun. Această datorie se răsfrânge asupra autorităților, a societății civile, mass media și asupra fiecăruia dintre noi. Implicarea duce la schimbare și avem responsabilitatea să schimbăm în bine situația copiilor din România”, a mai declarat Cristina Iurișniți.

”De Ziua Universală a Drepturilor Copilului și în fiecare zi, asigur toate instituțiile și organizațiile care au ca obiectiv îmbunătățirea vieții copiilor că vor avea întotdeauna în mine personal și în colegii de la Comisia pentru egalitatea de șanse un partener și un sprijin pentru inițiativele și proiectele derulate”, menționează în mesajul transmis președintele Comisiei, deputatul USR Cristina Iurișniți.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.