România, acaparată de proteste în toate domeniile. Vameșii au ieșit în stradă de teamă că își pierd locul de muncă
Destinația mărfurilor confiscate în vămi trebuie să fie cunoscută de toți românii
Ultima Ora Social

România, acaparată de proteste în toate domeniile. Vameșii au ieșit în stradă de teamă că își pierd locul de muncă

Zeci de salațiați ai vămii din Galați au întrerupt, marți, activitatea și au ieșit în fața sediului Direcției Regionale Vamale, nemulțumiți de faptul că se anunță reorganizarea vămilor, iar ei și-ar putea pierde locurile de muncă, scrie mediafax.ro

Protestatarii spun că legea privind reorganizarea vămilor a fost elaborată de Ministerul Finanțelor și prevede desființarea regionalelor vamale sau reorganizarea acestora.

Vameșii gălățeni se tem că vor fi transferați în alte județe sau își vor pierde locurile de muncă.

Marți, zeci de salariați ai Direcției Regionale Vamale Galați s-au adunat în fața instituției, solicitând garanții ferme că nu vor fi disponibilizați.

„Proiectul de lege privind desfiinţarea regionalelor este în Camera Deputaţilor, for decizional, şi din ceea ce ştim noi, va trece favorabil. Consecinţa desfiinţării regionalelor este destul de gravă. Prin dizolvare spune legea, dar dizolvarea înseamnă că oamenii care sunt pe regiune vor fi împărţiţi la cele şase judeţe. Nu ne-a informat nimeni, nu ştim cum se va face acest proces de reorganizare. De aici a pornit neliniştea noastră. Principala noastră temere este că am putea fi mutaţi în alte judeţe. Aşteptăm să fim informaţi. Vrem să tragem un semnal de alarmă că nu suntem lăsaţi să ne facem treaba, nu e stabilitate, nu ştim ce ne oferă ziua de mâine, legile se schimbă în permanență. Să nu mai fie atâta nebunie, în sistemul acesta mereu se reorganizează, se reorganizează, suntem mereu într-un stres”, a declarat presei liderul de sindicat Anca Tudorache.

Protestatarii spun că nu vor să fie detașați în alte județe deoarece nu le sunt acoperite cheltuielile cu transportul și cazarea.

„Vrem o normalitate, vrem să lucrăm în mod decent, liniştit. Nu vrem să fim stresaţi, vrem să ne desfăşurăm activitatea în mod normal, civilizat, cinstit. Se va modifica ordonanţa de urgenţă privind regionalele şi există riscul să ne pierdem locurile de muncă, să fim mutaţi în alte judeţe, nu se ştie exact în ce condiţii. Eu am o experienţă. Am fost detaşat trei ani la o altă structură, apoi mi-a expirat detaşarea şi am fost mutat în altă zonă, mai exact în judeţul Constanţa. Acolo nu mi-au oferit nici cazare, nici transport, a trebuit să fac naveta Galaţi-Constanţa”, a declarat inspectorul vamal Aurelian Gheorghiţă.

Vameșii gălățeni care au întrerupt lucrul nu au afectat activitatea instituției deoarece punctele de lucru cu publicul au rămas deschise.

Totuși, protestul s-ar putea prelungi și extinde dacă doleanțele vameșilor nu vor fi ascultate de legiuitori.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.