Parlamentul European evacuat
Parlamentul European evacuat
Ultima Ora Politic

Reuniune europeană la nivel înalt în sprijinul egalității de șanse și de gen în politică

Prezentă la reuniunea interparlamentară organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, găzduită de Parlamentul European,deputatul USR, Cristina Iurişniţi, președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaților, a reiterat necesitatea modificării legislației electorale pentru o reprezentare echitabilă a femeilor la nivel decizional.

Președintele Comisiei a amintit participanților la reuniune situația din țara noastră: ”În România, peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, dar reprezentarea parlamentară rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – cca 18% femei deputat şi senator”, a subliniat Cristina Iurișniți, insistând asupra introducerii cotelor electorale obligatorii pentru garantarea parității în mediul politic și administrativ.

Alături de europarlamentari și înalți demnitari europeni (E.S. doamna Kolinda Grabar-Kitarović, președintele Croației; doamna Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate; domnul Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Euopene), precum și de reprezentanți ai societății civile, mediului academic și privat european, doamna deputat și-a exprimat speranța că pe parcursul Președinției Consiliului Uniunii Europene, România va găsi voința politică pentru concretizarea proiectelor legislative menite să impulsioneze participarea femeilor la luarea deciziilor. De altfel, Cristina Iurișniți a și propus amendarea legislației în vigoare pentru obligativitatea cotelor electorale într-un sistem de tip fermoar (zipper) pe liste, ceea ce ar garanta locuri eligibile și o reprezentare egală pentru toți candidații.

Totodată, președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse a menționat nevoia urgentă de reformare a sistemului de educație, prin revizuirea programei și a manualelor școlare astfel încât să se elimine stereotipurile discriminatoare, care perpetuează reticența în rândul tinerelor de a intra în politică sau a accesa orice altă profesie rezervată în mod clișeic bărbaților. ”Fetele au nevoie de modele. Totul pornește de la educație: dacă nu le arătăm femei de succes în diplomație, politică, administrație, femei care au deschis drumuri și au schimbat istoria – Alexandrina Cantacuzino, Regina Maria, Sarmisa Bilcescu etc. – nu vom avea reprezentare echitabilă la nivel politic”, a mai transmis Cristina Iurișniți, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, la reuniunea interparlamentară de la Bruxelles.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro președintele Cristina-Ionela Iurișniți.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.